Senatul Universităţii Agora din Oradea i-a acordat ieri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Agora prof. univ. dr. Joseph Childs (SUA), unul dintre primii profesori străini care a predat în România un curs de management.

La eveniment au participat aproximativ 70 de prieteni, studenţi şi profesori. "Joseph Childs a fost printre primii care au făcut în România, imediat după Revoluţie, un curs de management şi este primul profesor străin care va primi această distincţie din partea noastră. Datorită profesionalismului său a reuşit în scurt timp să devină un prieten apropiat al orădenilor, noi, prietenii lui, învăţând foarte multe de la el. Doctorul Childs are un CV bogat cu foarte multe realizări, una dintre ele fiind participarea în Silicon Valley, în cadrul unei echipe de cercetare, la conceperea celebrelor iphon-uri, astăzi atât de cunoscute", a spus preşedintele Universităţii Agora, profesorul Mişu-Jan Manolescu. Distincţia i-a fost acordată de rectorul Ioan Dziţac, care a spus că "titlul de Doctor Honoris Causa reprezintă recunoaştere din partea comunităţii academice Agora a contribuţiei profesorului la îmbogăţirea ofertei educaţionale prin înfiinţarea la Universitatea Agora, în anul 2010, a reputatului program MBA (Master of Business Administration), precum şi a întregii activităţi didactice şi de cercetare". Dr. Joseph Childs este profesor de Business şi decan al College of Business And Legal Studies din cadrul Southeastern University, Lakeland, Florida, SUA.