Kelemen Hunor a fost ales preşedinte al UDMR
Noul preşedinte al UDMR a fost ales ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cel care a obţinut 371 din voturile exprimate de delegaţii la cel de-al X-lea Congres al Uniunii, desfăşurat la sfârşitul săptămânii, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Contracandidaţii săi, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely, au fost votaţi de 118, respectiv 47 de delegaţi la Congres.
Timp de două zile, la Oradea s-a desfăşurat cel de-al X-lea Congres al UDMR, la care au participat peste 530 de delegaţi şi în jur de 100 de invitaţi, printre care şi liderii partidelor politice parlamentare româneşti. Aceştia din urmă i-au măgulit pe cei din conducerea Uniunii, încercând fie să-i convingă să rămână în coaliţia de guvernare, fie să treacă de partea opoziţiei. Evenimentul de la Casa de Cultură a Sindicatelor a început sâmbătă dimineaţa, tocmai cu mesajele liderilor politici din România, Ungaria, Serbia şi Slovacia. Astfel, premierul Emil Boc a mulţumit, în discursul rostit la Congresul UDMR, acestei formaţiuni, lui Marko Bela şi miniştrilor care reprezintă Uniunea, exprimându-şi convingerea că "împreună" vor culege "roadele" deciziilor grele luate în timpul guvernării. Boc a afirmat că actuala coaliţie va rămâne în istorie ca fiind singura care a reuşit să salveze ţara de la colaps economic şi să stabilizeze economia, adăugând că la sfârşitul lunii martie România va ieşi oficial din criză, iar creşterea economică din acest an va fi de 1,5 - 2%. Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat că nu a venit la Oradea "pentru a face oferte sau pentru a peţi". Dacă UDMR va decide să meargă alături de USL, "e foarte bine", iar dacă va dori să rămână separat, "e la fel de bine". Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis, sâmbătă, reprezentanţilor UDMR, la Congresul de la Oradea, că se roagă "sincer şi intens" ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun, subliniind că decizia pentru schimbarea situaţiei actuale le aparţine, însă "timpul" acesteia interesează pe toată lumea.
După discursuri, a urmat prezentarea raportului de activitate a lui Marko Bela, cel care a deţinut funcţia de preşedinte al UDMR din 1993, şi apoi scrutinul pentru alegerea noului preşedinte. Totodată, concomitent cu numărătoarea voturilor pentru desemnarea noului preşedinte al Uniunii, delegaţii au adopat modificările aduse la statutul UDMR. Principalele modificări aduse statutului UDMR se referă la lărgirea mecanismului decizional, la reorganizarea Preşedinţiei executive, dar şi la posibilitatea ca două-trei organizaţii teritoriale să se poată asocia într-o organizaţie regională.
Potrivit anunţului oficial făcut în cadrul Congresului, 538 de delegaţi şi-au exprimat votul, 536 de voturi fiind valabile, iar două anulate. După anunţarea rezultatelor, Kelemen Hunor a fost aplaudat de participanţii la Congres şi felicitat de fostul preşedinte Marko Bela. Imediat după aflarea rezultatelor, noul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu există în Uniune un curent majoritar pentru ieşirea de la guvernare, iar formaţiunea nu caută în acest moment o altă coaliţie. "Actuala coaliţie va fi menţinută până când protocolul de colaborare funcţionează şi cuvântul dat este respectat. Cât timp programul de guvernare este pus în aplicare, nu avem de ce să ieşim din coaliţie. În acest moment nu căutăm o altă coaliţie. Chiar pregătim un protocol, o agendă cu acţiunile guvernamentale şi parlamentare în această coaliţie, vor fi termene precise. Când nu se respectă ceva, avem o problemă, până acum s-a respectat", a spus Kelemen. El a precizat că UDMR se află în momentul de faţă într-o coaliţie, "iar interesul comunităţii maghiare este pe primul loc, nu al altor partide parlamentare româneşti". Pe de altă parte, acesta a menţionat că vrea să întindă mâna către formaţiunile "care există pe scena politică sau care doresc să reprezinte interesele comunităţii" şi aşteaptă şi din partea lor o mâna întinsă.
În cea de-a doua zi a Congresului, cei peste 530 de delegaţi au dezbătut şi au votat modificarea Programului UDMR. De asemenea, aceştia au adoptat mai multe documente ale Congresului, printre care o hotărâre cu privire la recensământul populaţiei din 2011, o rezoluţie privind principiile de bază ale reformei politicii economice din România şi un document privind politica externă a UDMR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.