Administraţia Socială Comunitară Oradea, aflată în subordinea Primăriei, va avea în cel mai scurt timp un nou şef. După cum era de aşteptat, alianţa PNL-UDMR, cea care se află la conducerea municipiului, a negociat posturile instituţiilor subordonate, hotărând astfel ca postul de la Administraţie să revină UDMR-ului.

La conducerea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea a fost transferată Zita Koncsek, cea care a condus vreme de ani buni Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor. Adina Madar, aflată până acum la şefia ASCO a fost cea care a rezistat destul de mult schimbărilor pe care Ilie Bolojan le-a făcut în rândul conducătorilor Direcţiilor aflate în subordinea PMO. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Oradea, directoarea Adina Madar
a decis să ocupe postul de director executiv adjunct, în urma unor discuţii purtate cu primarul Ilie Bolojan. "Am luat această decizie, în contextul politic actual, considerând că aşa este cel mai bine. Plec pe postul de director adjunct, de unde sper să realizez cel puţin la fel de multe lucruri bune pentru ASCO, cât am realizat şi până acum", ne-a declarat Adina Madar. Transferul directoarei DGASPC Koncsek Zita s-a realizat mai mult pe plan politic, în ultima vreme instituţia pe care o conducea s-a aflat fiind în conflict cu sindicatul Pro AS, acesta din urmă blocând de câteva săptămâni contul de cheltuieli cu bunuri şi servicii.

Directoarea DGASPC ne-a declarat că speră ca, prin transferul la ASCO, conflictul dintre Direcţie şi sindicat să fie aplanat. Înainte de a ajunge la conducerea DGASPC Bihor, Koncsek a mai ocupat postul de director la ASCO.