Episcopia Greco-Catolică de Oradea își deschide porțile, pentru a se alătura evenimentului „Muzeele orădene împreună!”, sâmbătă, 3 iulie, între orele 19.00 - 24.00. Cu acest prilej, în Catedrala „Sfântul Nicolae”, vor fi pregătite pentru public două expoziții de excepție. 

Evenimentul face parte din „Noaptea Muzeelor”, care se desfășoară anual sub egida sa și sub patronajul UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor.

În acest an, vor fi pregătite două expoziții la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea: prima este „Expoziția de artă scară”, care cuprinde exponate valoroase (secolele XVIII - XX) din Eparhia de Oradea, respectiv un fragment de iconostas (Ușile Împărătești) din Dumbrava (secol XIX), prăznicare și icoane din colecția Catedralei Sfântul Nicolae (secol XIX - XX), icoane din parohia Săuca (secol XVIII). „Expoziția este o premieră absolută, piesele alese cu grijă sunt prima dată expuse, unele dintre ele căpătând o nouă înfățișare ca urmare a procesului de curățare. Este o încununare a efortului depus, acela de recuperare și punere în lumină a patrimoniului mobil al Episcopiei”, anunță Rodica Indig, consilier cultural EGCO. Cea de-a doua este expoziția de reproduceri de vederi, care cuprinde imagini din Oradea și din Eparhia de Oradea din vremea episcopului Demetriu Radu. În cadrul expoziției, se va putea admira vechiul turn al Catedralei, vechiul Palat Episcopal din Oradea, imagini inedite din stațiunea Stâna de Vale, Palatul Episcopal din Beiuș. „Imaginile sunt alese să reprezinte realități de început de secol XX, respectiv anii 1903 - 1920, când păstor al diecezei de Oradea era episcopul Demetriu Radu. Vederile fac parte dintr-o colecție privată și ne-au fost puse la dispoziție cu prilejul acestui eveniment”, menționează Rodica Indig.

Cripta va fi deschisă pentru vizitare și rugăciune la mormintele iluștrilor canonici și episcopi de Oradea Mare.

Organizator și coordonator al evenimentului „Muzeele orădene împreună!” este Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.