La sfârşitul săptămânii trecute, la Oradea a avut loc primul congres internaţional de Medicină Transfuzională, la care au participat peste 200 de specialişti din ţară şi străinătate, din toate categoriile şi nivelurile profesionale: asistenţi medicali, biologi, chimişti, medici rezidenţi şi specialişti în domenii conexe actului transfuzional (ATI, medicină de laborator, specialităţi chirurgicale, neonatologie, hematologie etc) şi studenţi în medicină. La eveniment a fost prezent atât actualul ministru al Sănătăţii, Ladislau Ritli, cât şi predecesorul său, Cseke Attila.

Prezent la eveniment, ministrul Sănătăţii, dr. Ladislau Ritli, a declarat că România are nevoie de o strategie naţională în domeniul transfuziologiei, de ajustarea legislaţiei la cea europeană, precum şi aparatură pentru fracţionarea şi valorificarea unei cantităţi imense de plasmă aflată în stoc. "Am ţinut neapărat să particip la acest eveniment nu pentru că se organizează la Oradea, ci pentru că avem foarte multe lucruri de făcut în acest domeniu. Cu toate dificultăţile, de personal, de dotări, totuşi este un subsistem funcţional şi care lucrează bine, nu în ultimul rând, datorită unor eforturi ale colectivelor care sunt foarte bune", a afirmat Ritli. Acesta a menţionat că legislaţia din 2005 care reglementează activitatea în domeniu este în conformitate cu directivele europene doar parţial, motiv pentru care trebuie gândită o altă strategie. Această strategie vizează, în primul rând, să se asigure cantitatea şi calitatea produselor de sânge, precum şi o serie de strategii pentru educare, informare publică şi, nu în cele din urmă, de valorificare a ceea ce există. "Noi avem o cantitate imensă de plasmă care este stocată şi pe care nu o folosim pentru  că nu avem tehnologie să o fracţionăm", susţine ministrul. În cadrul congresului a fost prezentată strategia naţională în domeniul transfuziologiei, care vizează achiziţionarea unor echipamente superperformante de testare suplimentară a sângelui pentru a proteja atât donatorul, cât şi primitorul de sânge. Stocarea, transportul şi instruirea personalului sunt alte aspecte ale strategiei. În acest context, s-a propus înfiinţarea unei specialităţi în cadrul profesiilor medicale, medicina transfuzională. Potrivit conf.univ.dr. Ligia Burtă, şefa Centrului de Transfuzie Sangvină din Oradea, concretizarea acestei strategii s-ar realiza prin cinci platforme de testare NAT. Una dintre aceste platforme ar putea fi chiar la Oradea. Şefa Centrului de Transfuzie Sanguină din Oradea a precizat că s-ar putea să nu se cumpere acele platforme de testări suplimentare, ci să fie achiziţionate, într-un regim de comodat, şi astfel efortul financiar ar fi mult diminuat la nivel naţional. Printre cei prezenţi la Congres s-a numărat "simbolul transfuziologiei româneşti" dr. Jean Gerota. O noutate a congresului de la Oradea a fost sesiunea de postere, susţinute de studenţi, medici tineri şi câţiva seniori, care au reuşit să atragă atenţia participanţilor atât prin nivelul ştiinţific, cât şi prin maniera prezentării, atractivă, foarte uşor de înţeles. Congresul va avea ca finalitate şi publicarea, într-o manieră unitară, a unor ghiduri de utilizare şi precauţiuni în terapia transfuzională. Toată informaţia derulată bilingv, în română şi engleză, în timpul congresului va fi postată pe platforma electronică a reţelei de sănătate a sud-estului Europei.