Micuţi, îmbrăcaţi în hăinuţe inedite, în formă de fructe şi legume, profesori zâmbitori şi părinţi cu camere de fotografiat şi de filmat, cu toţii au participat ieri, la Şcoala "Nicolae Bălcescu", la o nouă ediţie a Festivalului Toamnei. Anul acesta, în cadrul festivalului, au participat elevi din 35 de judeţe plus Bucureşti, cu 850 de lucrări.

Noua sală de sport a Şcolii "Nicolae Bălcescu" a fost neîncăpătoare ieri la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Toamnei, eveniment devenit o tradiţie la nivel naţional. În cadrul festivalului s-a organizat expoziţia de sculptură în legume şi fructe „Bucuriile Toamnei", expoziţie care a adunat 850 de lucrări trimise de elevi de la 178 de unităţi şcolare (grădiniţă, ciclul primar şi gimnazial) din 35 de judeţe plus Bucureşti. Echipa de proiect a fost formată din profesorii Gheorghe Troie, Simona Vancea, Iulia Radu, Vasile Gheorghe, Simona Bunta, Adriana Moţiu, Alina Deliman şi Stela Tăut.

"Scopul proiectului a fost acela de a stimula creativitatea elevilor prin activităţi extraşcolare. Proiectul s-a derulat în perioada septembrie-octombrie, iar printre activităţi s-au numărat: toamna în literatura română, rezervaţii din Bihor, să mâncăm sănătos, parcul - locul meu de joacă, concursul de desen simfonia culorilor şi expoziţia bucuriile toamnei. Faza naţională a expoziţiei s-a desfăşurat pe cinci secţiuni: picturi, desene, colaje, creaţii literare şi eco-exponate. Faţă de anul trecut, am introdus şi categoria de creaţii literare unde am primit de la copii o mulţime de poezii, povestioare şi chiar mici nuvele. Un aport important în desfăşurarea activităţilor pentru faza naţională l-au avut elevii din cadrul Clubului Impact al şcolii noastre", a spus profesoara Stela Tăut. Punctul principal al evenimentului, organizat la Şcoala "Nicolae Bălcescu", l-a constituit Parada Toamnei, acolo unde au participat clasele pregătitoare B, C şi D, conduse de Monica Igna şi Liria Ciotea. Elevii din clasele a I-a A şi a IV-a B, coordonaţi de Simona Hancea şi Stela Tăut, au prezentat mai multe numere de dans.

Expoziţia a fost deschisă vizitatorilor ieri, între orele 12.00 şi 16.00.