Lansare de proiect european - Drumul dascălilor spre societatea cunoaşterii, pavat cu 5 milioane de euro
În perioada 27-29 ianuarie, la Oradea, s-a desfăşurat conferinţa de lansare a proiectului „Educatori pentru societatea cunoaşterii". Proiectul este implementat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Casa Corpului Didactic Bihor, SIVECO România SA şi Casa Corpului Didactic Timiş.
Un proiect european, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, în care sunt implicaţi 4.400 de profesori din Bihor şi Timiş, care vor învăţa cum să aplice mai bine prevederile noii Legi a educaţiei, a fost lansat, ieri, la Oradea. La evenimentul de lansare a fost prezent şi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Oana Badea, care a afirmat că la finalul procesului de formare profesorii implicaţi vor şti cum să predea în şcoli conform noii Legi a educaţiei. Proiectul se derulează la nivelul regiunilor de dezvoltare Nord-Vest şi Vest, pe o perioadă 36 de luni, în perioada 1 octombrie 2010 - 30 septembrie 2013. "Proiectul "Educatori pentru societatea cunoaşterii" îşi propune dezvoltarea competenţelor personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin intermediul unui program multiregional inovativ de formare bazat pe domenii prioritare pentru Minister şi resurse digitale, în scopul abilitării curriculare durabile a acestora şi îmbunătăţirea capitalului uman din educaţie", a precizat prof. Dorel Luca, şeful Inspectoratului General Şcolar Bihor. Managerii proiectului susţin că acesta va contribui, printre altele, la îmbunătăţirea managementului şi calităţii programelor de formare continuă şi perfecţionare obligatorie pentru personalul didactic din cele două judeţe, la dezvoltarea unei reţele funcţionale de profesionişti, asigurarea unui învăţământ de calitate prin programe de formare continuă acreditate, racordarea formării profesionale continue a cadrelor didactice la dimensiunile învăţării pe tot parcursul vieţii, formarea, dezvoltarea competenţelor profesionale şi certificarea a 100 de formatori şi 4.300 de cadre didactice din cele două judeţe. Valoarea proiectului este de 20.941.448 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 15.610.938 lei.
Pai daca nu venea Oana sa-ti spuna cum se preda reformator,tu, Dorele, riscai sa compromiti invatamantul din Bihor si Banat... Prietenul, la nevoie se cunoaste ! Ave, Zeus !
Vai, de voi, mancatori de * portocaliu ! Traiti cu iluzia ca "prostimea" va accepta, dar nu va intrebati : pana cand?
ALO cucoana Badea si daca voi reformisti care desfintati scolile si mancati cascaval pe bani europeni dar si din bugetul auster pe care voi il trambitati,spune cucoana cine va fi pus pe liber noi care nu am mancat cas.....at din proiectul de 5 mil euroi,CE SPUI TU?dar Dorelu sefu?
Exprimari de genul" Proiectul... isi propune dezvoltarea competenţelor personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin intermediul unui program multiregional inovativ de formare bazat pe domenii prioritare pentru Minister şi resurse digitale, în scopul abilitării curriculare durabile a acestora şi îmbunătăţirea capitalului uman din educaţie", a precizat prof. Dorel Luca, şeful Inspectoratului General Şcolar Bihor sunt mostre elocvente ale unui limbaj forestier, apartinator erei in care se vorbea, fara a comunica, comunicatorul neavand, in fapt, nici opinie si, firesc, nici verticalitate ! Dupa acest citat, au urmat, desigur aplauzele asistentei, patrunsa de semnificatiile aceleiasi goliciuni...
"...Oana Badea, care a afirmat că la finalul procesului de formare profesorii implicaţi vor şti cum să predea în şcoli conform noii Legi a educaţiei." Adica, abia in 2013 profesorii implicaţi vor dobandi competentele necesare predarii... ? Iata, deci, ce minunata sansa de (re)profesionalizare ne ofera tuta de la Alba !
Cu o investitie bugetara de 5330510 lei (cca.1250000 euro, cofinantare din bani publici), putem toca cei 15610938 lei( cca. 3725000 euro, bani europeni ), cu care putem \"hrani\" 4400 dascali, atent selectati si strict integrati grupului tinta, pe criteriul \"sincerului devotament partinic\"... Evaluarea intermediara a profunzimii mutatiei calitative generate de \"roadele\" acestei forme de invatamant politico-ideologic, se va face in anul electoral 2012, la numaratoarea voturilor. Evident, aceasta implicare a corpului profesoral, este cu titlu oneros, intrucat beneficiile individuale vor urma legiferatul circuit \"bani - puncte - bani\", spre ridicarea invatamantului regional, pe noi culmi de progres si civilizatie... Consumatorii de * vor putea fi indestulati si prin aplicarea acestei retete... \"Foamea\" (ca oportunitate), prin intensitate si grad de extensie, impune, evident, diversificarea retetelor si retelelor de fidelizare...