Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" a fost ieri, de la ora 9.00, gazda unui eveniment desfăşurat de Centrul Militar Judeţean Bihor. Reprezentanţii Biroului de informare recrutare le-au arătat elevilor ce înseamnă a fi militar şi care sunt avantajele unei cariere în domeniu.

Sala festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a fost joi, 24 octombrie, neîncăpătoare pentru cei peste 160 de elevei care au venit să afle mai multe despre cariera militară. Primul care le-a vorbit tinerilor a fost locotenentul colonel Eugen Chifor care le-a făcut o scurtă prezentare a instituţiilor de învăţământ superior militar din Bucureşti, Sibiu, Braşov şi Constanţa. "Ultimii doi şefi de promoţie ai Academiei Tehnice Militare din Bucureşti sunt foşti colegi de-ai voştrii de la Mihai Eminescu ceea ce înseamnă că aici sunt mulţi tineri interesaţi de cariera militară. Trebuie să ştiţi că şcolile militare sunt instituţii cu pretenţii unde limba engleză este obligatorie şi că după ce vă veţi face dosarul, veţi avea de parcurs teste de evaluare fizică şi psihologică, înainte de examenele propriu-zise", a spus, printre altele, Eugen Chifor. Alături de el, la întâlnire au mai fost prezenţi sublocotententul Ioana Ştefănescu, generalul de brigadă Mircea Ioniţă, preotul militar de garnizoană Vasile Creţ şi caporalul Andrei Pal, aflat în anul I la Academia Forţelor Terestre din Sibiu. "Pe mine m-a pasionat de mic armata aşa că încă din clasele primare mi-am dorit să urmez o carieră militară. Trebuie să ştiţi că nicio şcoală din România nu vă oferă avantajele celor militare. După absolvire veţi avea din start un loc de muncă asigurat şi un salariu decent, ceea ce nu este puţin lucru pentru un tână care abia a trecut de 20 de ani", a spus Andrei Pal care a fost completat de sublocotenentul Ioana Ştefănescu: "eu am absolvit în 2012 Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu şi în prezent lucrez la o unitate de transmisiuni din Oradea. Pot să vă spun că pentru mine, anii de la Academie, au fost cei mai frumoşi din viaţa mea. Acolo am legat cele mai sincere prietenii pentru că ele au fost bazate pe suferinţa comună pe care doar camarazii de arme o înţeleg". Preotul militar de garnizoană Vasile Creţ a vorbit despre însemnătatea zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române. Acţiunea de informare a elevilor cu privire la cariera militară, desfăşurată de Biroul de informare şi recrutare a Centrului Militar Judeţean Bihor a continuat la ora 11.00 la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi la ora 13.00 la Şcoala Dacia.