Liceul de Artă - Dragobete la sărutat de fete
Spectacolul foolcloric vocal-instrumental a început la ora 1.30 în Sala Festivă a Liceului de Artă. Încăperea s-a umplut foarte repede, aproximativ 200 de elevi, părinţi şi cadre didactice ţinând să asiste la eveniment. Au cântat 16 elevi din toate cele patru clase, acompaniaţi de Orchestra Liceului de Artă. „Copiii au început pregătirea pentru acest spectacol încă din luna decembrie a anului trecut şi s-a văzut acest lucru. Concertul a ţinut o oră şi jumătate, elevii cântând în majoritate piese din Bihor. Au fost şi două duete din zona banatului. Spectacolul a fost înfrumuseţat de elevii de la arte plastice care au expus pe holul şcolii o grămadă de lucrări deosebite", a spus pentru Crişana, Florina Burdaş, profesor de canto la Liceul de Artă, unul dintre organizatorii evenimentului. Au urcat pe scenă Bianca Bica, Diana Chetruşca, Andreia Codrean, Emilia Core şi Roxana Mihalca din clasa a IX-a, Mădălina Bar, Lavinia Chifor, Mădălina Martin şi Andrada Tripon din clasa a X-a, George Avram, Denisa Coca şi Daniela Lele din clasa a XI-a şi Georgiana Brişcan, Claudia Cacuci, Ionuţ Purge şi Claudia Silaghi din clasa a XII-a. Elevii au fost acompaniaţi de o orchestră formată din profesorii Sorin Miescu (dirijor), Aurel Hexan (instrumentist) şi Lucian Bonţu (instrumentist). Concertul, care s-a terminat în aplauzele tuturor, a fost organizat şi coordonat de profesorii Aurica Bonţu, Florina Burdaş, Ancuţa Pop, Adriana Pop şi Ramona Haşaş Pataki.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.