O nouă ediție „Târg cu sârg - târg de producători locali” aduce mai aproape de consumatori producătorii locali, cu poveștile și produsele lor.

 

În cele șase ediții de până acum, evenimentul s-a bucurat atât de un interes crescut din partea producătorilor locali, cât și de prezența a sute de vizitatori. La ediția cu numărul șapte vor fi prezenți producători locali de mezeluri, brânzeturi, legume și fructe, miere și produse apicole, gemuri și siropuri, vinuri și bere. Ediția cu numărul șapte vine și cu o surpriză dedicată publicului larg: un atelier de făcut tăiței de casă. În cadrul acestui atelier, participanții vor învăța tehnici de a face tăiței de casă și vor parcurge toți pașii: de la face aluatul, până la a tăia și usca tăițeii.

Evenimentul „Târg cu Sârg” va avea loc, joi, 16 noiembrie, în Cetatea Oradea, Corp F (sală evenimente), între orele 16,00 – 20.00. Intrarea la eveniment este gratuită.

Atelierul de făcut tăiței de casă va avea loc joi, 16 noiembrie, Cetatea Oradea, Corp F (sală evenimente), ora 18.00. Intrarea la eveniment este gratuită.