Manifestări culturale la statuie şi la Teatru - Omagiu poetului nepereche
Aniversarea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată ieri prin mai multe manifestări culturale. Două dintre ele au avut loc la statuia poetului naţional, din Piaţa Independenţei: un program cultural-artistic organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi un flashmob organizat de Teatrul Regina Maria. De asemenea, actorul Eusebiu Ştefănescu a recitat din opera lui Mihai Eminescu în cadrul unei ediţii speciale a Dialogurilor interioare, iar membrii Ansamblului Profesionist Crişana au prezentat un program de romanţe şi cântece pe versurile marelui poet.
În ciuda ploii, câteva zeci de persoane şi elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu s-au adunat ieri, la ora 12.00, la statuia lui Mihai Eminescu, pentru a participa la omagierea marelui poet. Printre cei prezenţi s-au remarcat viceprimarul Ovidiu Mureşan, şefa cancelariei prefectului, Claudia Timofte, redactorul şef al revistei Familia, Ioan Moldovan, Aurel Chiriac - directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, precum şi Lucian Silaghi, şeful Direcţiei Judeţene de Cultură, organizatorul şi amfitrionul evenimentului. Toţi cei prezenţi au depus câte o floare sau buchete de flori la statuia lui Mihai Eminescu. Programul a debutat cu o scurtă alocuţiune rostită de redactorul şef al Revistei "Familia", Ioan Moldovan. "Sub această ploaie, au venit aici, la statuie, pentru spiritul lui Eminescu, generaţii actuale să facă o dovadă a iubirii pentru cel care ne-a oferit un model nu doar în artă, ci şi în morală", a menţionat Moldovan, adăugând că prin manifestările organizate anual la statuia marelui poet "venim să-l împiedicăm, cu tandreţe, pe Mihai Eminescu să înveţe să moară". A urmat un moment artistic oferit de Alexandrina Chelu şi Florian Chelu, care au interpretat piesele "Şi dacă..." şi "Pe gânduri ziua". De asemenea, elevii din clasele I-IV de la LPS Bihorul au recitat poezii şi au interpretat cântece pe versurile poetului naţional. În încheiere, două eleve ale CN Emanuil Gojdu au recitat poeziile "Memento Mori" şi "Rugăciunea unui dac". La ora 17.00, platoul din faţa statuii lui Mihai Eminescu s-a animat din nou, zeci de orădeni dând curs invitaţiei lansate de Teatrul Regina Maria de a participa la un flashmob în cadrul căreia să fie recitată poezia "La steaua". Printre participanţi s-au numărat viceprimarul Mircea Mălan, Claudia Timofte, şefa cancelariei prefectului, deputatul Florica Cherecheş, Daniel Negrean - şeful ISJ Bihor, Mircea Bradu, fost şef al culturii bihorene. Toţi cei care au venit la statuie au primit câte o hârtie pe care erau tipărite versurile poeziei "La steaua", pe care au recitat-o la îndemnul actorului Ciprian Ciuciu. La final, au fost depuse flori la statuie, iar unii dintre participanţi au aprins câteva lumânări în memoria poetului naţional. Programul dedicat lui Mihai Eminescu a continuat cu o ediţie specială a Dialogurilor interioare, invitaţi fiind actorul Eusebiu Ştefănescu şi fiul său, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. Spectacolul i-a fost dedicat în întregime poetului nepereche. La ora 20.00, la restaurantul Butoiul de aur, a avut loc ultima activitate dedicată lui Eminescu: seara de muzică şi lirică eminesciană "La steaua", oferită de membrii Ansamblului Profesionist Crişana şi de actori ai Trupei Iosif Vulcan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.