Manifestări variate de Ziua Oradiei
Ziua Oradiei va fi marcată, azi, printr-o serie de manifestări, care debutează la ora 10.00, cu şedinţa festivă a Consiliului Local Oradea, care va avea loc în Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei. Cu această ocazie, vor fi făcute prezentări cu privire la importanţa datei de 12 octombrie de către muzeograful Cornelia Românaşu, respectiv de conf. univ dr. Gabriel Moisa. De asemenea, în cadrul şedinţei festive, vor fi premiaţi 40 de elevi orădeni, olimpici în anul şcolar 2009-2010. Tot la Primărie, va fi prezentată expoziţia de fotografii "Oradea la început de secol XX - Inedit", organizată de Consiliul Judeţean Bihor, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". De la ora 12.00, la Statuia Ostaşului Român, din Parcul 1 Decembrie, va avea loc un ceremonial militar, în cadrul căruia va fi prezentat un istoric al evenimentelor din 12 octombrie 1944 şi vor fi depuse coroane şi jerbe de flori. După defilarea detaşamentului de onoare, alaiul se va deplasa la Casa Memorială "Aurel Lazăr" şi apoi la statuia acestuia, unde, de asemenea, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori. Programul artistic va începe la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde municipalitatea a pregătit pentru iubitorii de folclor un spectacol de muzică populară de calitate, cu ocazia Zilei municipiului Oradea. Astfel, pe scenă vor urca membrii Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana", Florica Duma şi Cornel Borza, invitat de onoare fiind interpretul Cristian Pomohaci. Intrarea la spectacol se va face pe bază de bilet. Acesta costă 5 lei şi poate fi cumpărat de la CCS.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.