Marghita - Invazie de vedete la Zilele oraşului
Programul va continua duminică, 25 septembrie, de la ora 15.00, cu folclor românesc, de la ora 17.00, cu folclor maghiar, iar de la ora 18.00, va continua cu dans modern, apoi, cu DFC - Break dance. Surpriza serii va fi concertul pe care cunoscutul interpret Alex Velea îl va susţine de la ora 20.30. Focul de artificii va pune punct celei de-a doua zi de sărbătoare. În paralel cu aceste programe artistice, se vor desfăşura şi o serie de activităţi sportive. Astfel, astăzi, 24 septembrie, de la ora 9.00, va avea loc un concurs de tenis de câmp (stadion, terenul de tenis de câmp), urmat de turneu de fotbal (sala de sport a Colegiului Naţional „Octavian Goga"), demonstraţii de Judo (Clubul Copiilor), handbal (sala de sport a Colegiului Naţional „Octavian Goga"), demonstraţie de Karate Shotokan - la ora 17.00 - prezentat de C.S. „Good Dragon Marghita" (scena). Programele sportive vor continua şi duminică, 25 septembrie, de la ora 10.00, cu concurs de şah rapid, ediţia I, Clubul Sportiv Partyum Marghita (cls. I-VIII, Colegiul Naţional „Octavian Goga") urmat de: tenis de câmp - concurs (stadion, terenul de tenis de câmp), Cross Rotary, ediţia a III-a (traseu: str. Petofi Sandor - Cloşca-Crişan), iar la ora 14.00, demonstraţie de tragere tir cu arc tradiţional prezentată de „Lupii Valea Ierului" ( parcul de lângă primărie). În ce priveşte programele culturale, Asociaţia Clubul Kiwanis Marghita organizează astăzi, 24 septembrie, de la ora 10.00, o serie de activităţi pentru copii. Apoi, de la ora 11.00, va avea loc vernisajul expoziţiei de artă fotografică a Clubului „Helios"- Marghita, urmat, la ora 13.00, de o expoziţie de pictură cu lucrări din tabăra de creaţie internaţională „Şinteu 2011" (Biserica romano-catolică "Sf. Margareta").
Programele culturale vor continua şi duminică, 25 septembrie, de la ora 11.00, cu ceremonia depunerii de coroane la placa comemorativă „Cel mai viteaz husar Grof. Simonyi Obester", apoi, la ora 14.00, va avea loc premierea cuplurilor de pensionari care au împlinit 50 de ani de căsătorie (Primăria Marghita, sala de conferinţă), iar la ora 16.00, se va desfăşura o conferinţă cu tema „Sănătate cu plante medicinale", susţinută de renumitul specialist Szabo Gyorgy (Sala de conferinţă a Spitalului Municipal Dr. Pop Mircea).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.