Vineri, în Sala Paladium a Hotelului Continental a avut loc, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie, prima întâlnire a Organizaţiei Internaţionale Medicina Alternativă Europa. Această asociaţie s-a format în anul 1962, iar acum Consiliul de administraţie a venit la Oradea în vederea organizării şi în România a unei organizaţii naţionale. „Există interes pentru această organizaţie în România. Medicina alternativă se înţelege a fi o instituţie superioară, care urmăreşte interesul publicului", a precizat Ioan Muntean, coordonatorul evenimentului.