Prima ediţie a festivalului „Pe Păşune Fest” va avea loc sâmbătă, 8 iunie, în comuna Roşia din judeţul Bihor. Evenimentul se va desfăşura între orele 10.00 şi 23.00, în locul numit „Între râuri”, la intrarea în comuna Roşia, dinspre Beiuş, pe drumul spre satul Lazuri.

„Pe Pășune Fest” îşi propune să devină un reper cultural care să contribuie la creşterea atractivităţii turistice a comunei Roșia și a destinației de ecoturism Pădurea Craiului, așezându-le pe harta evenimentelor importante din zona rurală.

„Programul va îmbina, în mod armonios, tradiționalul și modernul, în diverse forme de manifestare artistică. Dorim să oferim celor care vor veni la această primă ediţie un program interactiv de ateliere și workshopuri de diverse feluri și pentru toate categoriile de vârstă”, promite Szabo Dezideriu, unul dintre organizatori. Festivalul va găzdui: ateliere meșteșugărești, grupate sub denumirea de „Școala de Meșteșuguri” și susținute de meșteri locali, ateliere de artizanat, de creativitate artistică, de ritm și muzică. De asemenea, în cadrul evenimentului vor exista activități de animație pentru copii și programe de activități de outdoor specifice zonei: cicloturism, speoturism, raffting, via ferrata, activități de corzi. În a doua parte a zilei, vor fi puse în scenă obiceiuri tradiționale, nunta și claca la Roşia, și piese de teatru țărănesc nescris. Seara vor concerta: Vlad Vancea, Dafina Naiad, Iarba Fiarelor, trupa Corbu și Frații Jdieri. La faţa locului va funcţiona un târg de produse locale, dar și o zonă de promovare a artei culinare tradiţionale. În zona „Curții de Ospăț”, oaspeţii vor putea savura o porție de sarmale clasice sau cu păsat, bunătăți de vită Angus, păstrăv de pe Valea Lazurilor, desert cu înghețată artizanală sau pur şi simplu o plăcintă coaptă pe lespede. Evenimentul este organizat de Asociația Orizont Verde și GAL Pădurea Craiului, în parteneriat cu Primăria comunei Roșia, CAPDD Bihor, AMD Bihor și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Evenimentul este co-finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi Fundaţia Româno-Americană, în cadrul proiectului „Pădurea Craiului - un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti”.

Informații suplimentare despre „Pe Păşune Fest” se pot afla de pe pagina de internet a evenimentului pe https://orizontverde.wixsite.com/pepasune sau de la organizatori: Szabo Angela şi Dezideriu, Asociația Orizont Verde, la adresa orizontverde@gmail.com.