Mii de orădeni au luat cu asalt Palatul Baroc - Balaurul din Noaptea Muzeelor
Peste 4.000 de orădeni au luat cu asalt Palatul Baroc sâmbătă, 17 mai, la "Noaptea Muzeelor". Vizitatorii au fost atraşi ca de-un magnet de balaurul Ignis, expus în holul palatului, dar şi de expoziţia care relevă urmele civilizaţiei focului în judeţul Bihor, din preistorie şi până astăzi.
"Noaptea Muzeelor" s-a dovedit un succes pentru Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Peste 4.000 de orădeni au fost prezenţi la Palatul Baroc, atraşi de o tematică inedită: "Civilizaţia focului". Expoziţia de poveste gândită de organizatori a presupus un efort de remarcat din partea secţiilor de istorie, etnografie şi arheologie, care şi-au dat mâna pentru a crea un eveniment inedit. Povestea focului a pornit de la legenda populară adânc înrădăcinată în cultura românilor, a balaurului din basme, care este învins mereu de forţa binelui. Balaurul care scoate foc pe nări a întâmpinat vizitatorii în holul palatului şi a fost atracţia principală a copiilor. Balaurul Ignis, cel care a bucurat şi copii de peste hotare, nu a scos însă flăcări înfricoşătoare, ci s-a fotografiat cuminte cu cei mici. La etaj, orădenii au aflat apoi cum a ajutat focul la construirea civilizaţiei, din preistorie şi până astăzi. De la obiecte arheologice din epoca dacică la instrumente de tortură (proba fierului înroşit) din Evul Mediu, de la ţest (cel mai vechi sistem de copt) la bucătării din secolul XIX, reconstituită cu vatră adusă din Biharia, de la vase de lut la obiecte preţioase, colecţii de chibrite şi pipe, sau obiecte de iluminat, orădenii au putut urmări traseul focului şi al evoluţiei omului în istorie. Chiar dacă vremea nefavorabilă a anulat spectacolul "Iubire de Clovn", copiii s-au putut bucura de scamatoriile şi baloanele oferite de clovnul Igor. Şi celelelate secţii ale muzeului s-au bucurat de prezenţa a sute de vizitatori orădeni, iar instituţia a mai punctat astfel un eveniment reuşit, în care cultura şi popularitatea au demonstrat că fac casă bună împreună.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.