Mii de orădeni au sărbătorit în stradă, trecerea dintre ani, în atmosfera de sărbătoare a Târgului din Piața Unirii, unde participanţii s-au putut bucura atât de decoruri frumoase, cât şi de focurile de artificii, dar şi de produsele culinare specifice sărbătorilor.

 

Potrivit programului, la ora 22.00, pe scena amenajată în Piața Unirii, concertul a început cu DJ MC Dany, iar de la ora 22.30 a intrat în scenă şi saxofonistul Max Merseny, care a cântat până la miezul nopții, când a avut loc un spectaculos foc de artificii. Durata acestuia a fost de 10 minute. Spre deosebire de anul trecut, artificiile au fost lansate anul acesta din trei locuri: Turnul Primăriei, Malul Crişului - vizavi de Primărie, unde a fost grădina de vară; pe locul unde va fi parcarea subterană - locul clasic pentru artificii.

În data de 31 decembrie, ultima zi a anului, Târgul de Crăciun, respectiv patinoarul, caruselul și zona de food au fost deschise publicului până la miezul nopții. Mii de orădeni au ales să petreacă în centrul oraşului trecerea dintre ani. Cu şampanii şi multă voie bună, petrecăreţii au ciocnit un pahar cu cei dragi, Piaţa Unirii şi străzile adiacente fiind pline de oameni la miezul nopţii. Cei pe care Revelionul i-a prins la volan au oprit autoturismele şi au privit alături de toţi ceilalţi focurile de artificii iar unii au lansat lampioane. Noaptea dintre ani nu a fost lipsită de incidente, din fericire nu foarte grave. Mai mulţi bihoreni au ajuns la spital după ce au consumat alcool în exces, cinci persoane având nevoie de îngrijiri după ce au fost rănite de petarde sau artificii. În două cazuri a fost vorba despre două fetiţe cu vârste de 10 ani, una cu răni la nivelul feţei iar cealaltă cu răni la nivelul mâinilor.