Ministrul de Externe, la Universitatea Agora
La Universitatea Agora, ieri dimineaţă peisajul a fost portocaliu. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, însoţit de rectorul Mişu-Jan Manolescu, prefectul Gavrilă Ghilea, deputatul Ştefan Seremi şi mai apoi senatorul Petru Filip, cu toţii membri PDL, au participat la o conferinţă organizată de instituţia de învăţământ privată.
Ministrul Baconschi a spus că vine pentru prima dată la Oradea, ceea ce pentru el, un adevărat globe-trotter, reprezintă un prilej de a descoperi părţi din ţară pe unde nu a mai umblat. Ministrul a participat aproximativ o jumătate de oră la Conferinţa cu tema „Securitatea Transfrontalieră, în perspectiva aderării României la Spaţiul Schengen", după care a vizitat alte instituţii din Oradea. În intervenţia sa, ministrul Afacerilor Externe a subliniat că poziţia României în chestiunea Schengen este „o poziţie de demnitate naţională, care porneşte de la principiul egalităţii statelor membre". În acest sens, ministrul Baconschi a arătat că România trebuie să depăşească mentalitatea de stat candidat. Referindu-se la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şeful diplomaţiei române a evidenţiat faptul că acesta „este util în domeniul pentru care a fost creat, dar se aplică exclusiv Justiţiei". Teodor Baconschi şi-a manifestat speranţa că forţele politice responsabile vor înceta polemica şi vor admite că trebuie să existe un consens pe acest subiect de interes naţional. Sala festivă a Universităţii a fost plină de persoane interesate de o întâlnire cu ministrul de Externe, din auditoriu făcând parte studenţi şi cadre didactice, care i-au adresat şi câteva întrebări ministrului. Alături de oficialităţile enumerate, la întâlnire a participat şi şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, Nicolaie Iancu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.