Ministrul de Interne şi şeful IGPR au planuri mari: Poliţie fără plângăcioşi, dar cu eficienţă logistică
Oradea a fost săptămâna trecută cartierul general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Capii Poliţiei Române împreună cu şefii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie din Vestul ţării şi omologii lor ungari au avut o serie de întâlniri destinate întăririi colaborării între cele două ţări pe linia securităţii frontierelor şi a circulaţiei rutiere, a limitării migraţiei ilegale. Sâmbătă, ministrul Traian Igaş împreună cu inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa s-au prezentat sâmbătă într-o nouă conferinţă e presă în care au anunţat concluziile întâlnirilor bilaterale cu partea ungară.
Ministrul Traian Igaş a anunţat că, după modelul întâlnirilor cu Ministerul de Interne ungar, va fi extinsă colaborarea cu omologii din Republica Moldova, Serbia şi Bulgaria, seria întâlnirilor urmând să înceapă pe 29 noiembrie la Iaşi. Ministrul a anunţat că pe 1 decembrie vor avea loc avansări în grad în rândul Poliţiei, motiv pentru care a cerut Inspectoratelor obiectivitate deplină şi corectitudine în propunerile de avansare, deoarece a constat că în anii trecuţi „peste 95% din poliţişti avea calificativul foarte bine, atât în judeţele în care lucrurile mergeau bine cât şi în cele cu probleme". Chestorul Liviu Popa a precizat că în reuniunea de la Oradea s-a dezbătut viitorul mod de acţiune al poliţiei împotriva crimei organizate, tăierea surselor de finanţare a grupărilor de acest gen, modalităţi specifice de investigare ţinând seama că astfel de grupări deţin arme. De asemenea, Poliţia se va preocupa să asigure un mediu de afaceri sănătos, acţionând pe domenii de activităţi ilegale, de la contrabanda cu ţigări până la tăierile ilegale de lemne sau munca la negru.
Sistem naţional de raportare a incidentelor
Poliţia Română va implementa până la 31 martie 2012 un proiect finanţat din fonduri europene prin care toate incidentele poliţieneşti raportate într-o zi vor fi centralizate la nivel naţional. Numit „Sistemul naţional de raportare al incidentelor", cu o valoare de 2 milioane de euro, acesta va avea un comandament unic în Capitală, datele fiind monitorizate de Unitatea de Prelucrare a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române. Astfel, fiecare poliţist va introduce în sistemul informatic unificat raportul pe ziua de lucru, astfel că la nivel central se va cunoaşte cu exactitate harta incidentelor din întreaga ţară în ultimele 24 de ore.
Benzină arsă de pomană
Şeful Poliţiei Române mai spune că în viitor se va gestiona cu mai mare atenţie resursele financiare şi logistice ale poliţiei, deoarece din evaluări recente a rezultat că resursele nu sunt utilizate eficient. „Lunar avem cheltuieli de 1,8-2 milioane de euro cu benzina, ceea ce nu este puţin, motiv pentru care trebuie să fim atenţi cu gestionarea acestei resurse. Sigur, vor veni unii plângăcioşi şi vor spune că nu le ajunge benzina, dar eu i-aş pune să jure cu mâna pe inimă că au folosit corect resursele pe care le au la dispoziţie" a adăugat Popa. Acesta a fost completat imediat de ministrul Igaş care a amintit de un caz de proastă gestiune, în care combustibilul destinat unei poliţii judeţene a fost pregătit pentru sustragere, fiind depozitat în incinta unei societăţi comerciale aflată în lichidare.
Securitatea rutieră, o problemă
În urma întâlnirilor cu partea ungară, ca urmare a catastrofalelor accidente rutiere petrecute în ţara vecină, s-a convenit la un plan de acţiune comun. Astfel, specialiştii din cele două ţări vor identifica pentru început cauzele care duc la producerea unor asemenea tragedii, apoi vor fi propuse măsuri. „Totuşi, este îmbucurător că pentru prima dată în ultimii 10 ani numărul deceselor înregistrate în urma accidentelor rutiere a scăzut sub 2.000 de cazuri pe lună, luna trecută fiind înregistraşi 1.464 de morţi. Pe lângă acţiunile poliţiei rutiere, un rol important în scăderea numărului de victime îl are colaborarea cu SMURD" a afirmat chestorul Popa. În privinţa modificării prevederilor Codului Rutier, chestorul Liviu Popa spune că se are în vedere înăsprirea sancţiunilor, dar şi introducerea unor elemente noi de tehnică legislativă pentru că „uneori îţi vine să îţi smulgi părul din cap" când întreaga muncă a poliţiştilor este dată peste cap din cauza unor chichiţe avocăţeşti. În acest sens, ar fi salutară adoptarea cât mai rapidă a Legii răspunderii obiective, un instrument care contribui enorm la securitatea în traficul rutier.
Cât despre o reactivare a radarelor fixe, ca mijloc de temperare a vitezomanilor, şeful Poliţiei Române s-a mulţumit să afirme că există „impedimente" care deocamdată nu pot fi depăşite.
Cititi aici
Ma intreb cui foloseste noul sistem national de raportare a evenimentelor,fiindca oricum exista unul si in prezent.Nu stiu,daca asigurarea unui mediu de afaceri sanatos,este treaba politiei, sau mai degraba a guvernului.Cit despre benzina alocata masinilor de politie,la fel ca inainte de revolutie,cote fixe.Cit il priveste pe d-l Popa, se intrece pe sine in a eticheta politistii:dupa betivi si nenorociti,iar acum plingaciosi, ma intreb pe cind,poate...cersetori,mai stii?