Ministrul Finanțelor, Mircea Boloș, la Oradea: „Proiectele ce țin de conectivitate vor aduce un potențial uriaș”
Ministrul Finanțelor, Mircea Boloș, a fost prezent vineri, 1 martie, la Oadea unde a inaugurat, împreună cu primarul Florin Birta, terminalul intermodal. Ministrul a lăudat din nou Oradea, susținând că oferă modele importante pentru toată țara.
Situat pe Calea Borșului la numărul 43 A, terminalul intermodal a fost finalizat, urmând să asigure legătura între transportul feroviar și cel rutier în această zonă a țării. Finalizarea lucrărilor a prilejuit prezența ministrului, Mircea Boloș, care din postura de ministru al Finanțelor a pus umărul la noua investiție.
„Este un hub de conexiune rutieră foarte important, care va duce la dezvoltarea mediului de afaceri din Oradea. Valoarea totală a investiției a fost 15 milioane de euro, din care 10 milioane sunt din fonduri europene și 5 milioane reprezintă contribuția municipiului Oradea. Pentru realizarea acestei investiții am parcurs în ultimii ani o procedură anevoioasă, prin care am solicitat terenul de la Ministerul Finanțelor”, a spus primaul Florin Birta.
Mircea Boloș a felicitat Oradea pentru consecvență și pentru investițiile făcute în ultimii ani.
„Oradea rămâne un model de referință la nivel național. În spatele proiectelor de infrastructură stau parcurile industriale, o industrie vie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă și atragerea de investitori. Felicitări pentru modul în care știți să dezvoltați economic orașul! Proiectele ce țin de conectivitate vor aduce un potențial uriaș. De aceea, atât centura orașului, cât și drumul de legătură cu Autostrada A3 sunt foarte importante pentru conectivitatea orașului”, a spus ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Proiectul „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transport rutier și feroviar în zona gării CFR Episcopia Bihor” a fost implementat de Primaria Oradea prin Direcţia Management Proiecte cu Finanțare Internaţională, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare.
Numitul Bolos Marcel e încă un motiv de mândrie pentru Oradea și pentru bihoreni. Și mai ales pentru Universitatea din Oradea. Diletant, fără valoare, făcut profesor universitar pe puncte, conducător de doctorate date unor semidocți. Incapabil sa scrie o ordonanta de urgenta și sa întocmească un buget. Făcut ministru doar de dragul stăpânului sau Bolojan. Pe care îl slujește asa cum înainte l-a slujit pe Filip.