Moment aniversar Mihai Drecin - Omagiat de colegi şi prieteni
Departamentul de Istorie al Facultăţii de Istorie, Geografie, Relaţii Internaţionale şi Ştiinţele Comunicării a pregătit, ieri, în mare taină, o aniversare surpriză profesorului universitar dr. Mihai Drecin, cel care a intrat în cel de-al şaptea deceniu de viaţă. Secretul evenimentului a fost păstrat cu mare străşnicie de zecii de invitaţi, colegi de catedră, foşti studenţi şi doctoranzi, prieteni, dar şi colaboratori, astfel că surpriza a fost una reală pentru universitarul orădean. Iniţiatorul manifestării a fost prodecanul Facultăţii, Gabriel Moisa, care, împreună cu prof. univ. dr. Ion Zainea, s-au îngrijit şi de apariţia volumului omagial, In Honorem Mihai Drecin. Sala „Nicolae Iorga" s-a dovedit neîncăpătoare pentru numeroşii orădeni care au ţinut să-şi exprime recunoştinţa pentru munca profesorului Mihai Drecin. În plus, în deschiderea volumului omagial, colegi de catedră, foşti doctoranzi şi actuali doctoranzi, au adus în atenţie câteva aspecte biografice, şi nu numai, despre viaţa şi activitatea la catedră a sărbătoritului. Totodată, volumul grupează în paginile sale numeroase articole pe diferite teme, istoriografie, politică şi relaţii internaţionale, bănci şi societate. Prieten de-o viaţă, profesorul Ion Zainea a vorbit despre muncă, bănci, cultură, ştiinţă şi politica universitarului Mihai Drecin, parafrazând una dintre cele mai cunoscute manifestări ştiinţifice coordonate de către sărbătorit.
„Mihai Drecin şi-a asociat numele cu arhicunoscuta formulă a manifestării „Muncă, bani, bănci, cultură şi politică". Nimic nu-l poate caracteriza mai bine pe omul Drecin decât munca. Acest cult pentru muncă provine din familie", a precizat Ion Zainea.
Începând cu anul 1967, este preparator la nou înfiinţatul Institut de Pedagogie de trei ani de la Oradea, iar în anul 1978, îşi ia doctoratul cu tema „Monografia Băncii „Albina" din Sibiu (1871 - 1918)". Din 1979, la data desfiinţării Institutului, va preda istorie la Liceul Industrial Nr. 4 Oradea, iar apoi la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan" Oradea, revenind în mediul universitar în 1991, ca şi conferenţiar la nou înfiinţata Facultate de Istorie. Este, în 2000, fondator al Şcolii Doctorale, iar ca şi conducător de doctorat, prin mâna sa au trecut, 34 de teze de doctoranzi, iar alţi 14 sunt încă sub atenta supraveghere. Totodată, Ion Zainea a precizat că, în calitatea de consilier local, respectiv deputat (1996-2000), respectiv senator (2008), Mihai Drecin a reprezentat un reper de moralitate. Profesorul de jurnalism Ioan Laza le-a reamintit celor prezenţi că Mihai Drecin este un model. „Este un model de exemplaritate în viaţa academică şi politică", a subliniat Ioan Laza. Aniversarea a continuat cu semnarea unor dedicaţii pe volumul monografic pe care fiecare invitat l-a primit.
la multi ani cu sanatate d-le profesor rodica stoi
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: bademio@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
Oferte de lucru pe timp de criza! Alternativa noastra este cea mai sigura si mai serioasa! Oferim din start contract legal! Oamenii au inceput deja sa lucreze! S-au facut primele plati! Avem dovada! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigurile sunt garantate! 300 de dolari lunar, pentru operatori online, cu 3 ore de lucru pe zi! Va expediem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: prosperand@gmail.com
Pai pe acest expirat de Zainea, Drecin l-a adus la Universitate de la scoala generala din.......satul Cuzap! Curata promovare, nene Iancule!