Cea de-a treia etapă a Campionatului Rally Sprint Bihor 2014 s-a desfăşurat sâmbătă, 30 august, în fosta vamă de pe Şoseaua Borşului. Şi-au turat motoarele 26 de concurenţi, din Bihor, Satu Mare şi Maramureş, cel mai tânăr - Iocsak Natalia, având doar 11 ani.

Iubitorii de maşini tunate şi viteză au avut în weekend un nou motiv de bucurie. Pe Şoseaua Borşului, la fosta vamă, a avut loc cea de-a treia etapă din acest an a Campionatului local de Rally Sprint, organizat de Krea Karting, în parteneriat cu ACR - Comisia Județeană de Automobilism și Karting Bihor şi ACS David. Concursul a început la ora 11.00, după ce, la ora 9.00, a avut loc verificarea tehnică. "Este a treia etapă din Campionatul Rally Sprint Bihor 2014, următoarea, ultima urmând să aibă loc în data de 11 octombrie", ne-a declarat Adrian Cristea, preşedintele Comisiei Județene de Automobilism și Karting a ACR Bihor. Acesta a menţionat că la etapa a treia au intrat pe traseu 26 de competitori din Bihor, Satu Mare, Maramureş. Concursul prevede două manşe a câte cinci tururi pentru fiecare competitor luându-se în considerare cel mai bun timp în fiecare manşă. Clasamentul se întocmeşte pe baza celui mai bun timp cumulat al celor două manşe. "Faţă de etapele precedente, avem şi concurenţi noi", a precizat Adrian Cristea. Cel mai tânăr concurent la această a treia etapă a fost Joncsak Natalia, în vârstă de 11 ani, din Livada, judeţul Satu Mare. "De doi ani conduc maşini. Prima dată a început fratele meu, care acum are 15 ani, şi am vrut şi eu. Nu m-au lăsat până nu am împlinit 9 ani", ne-a declarat Iocsak Natalia, membră a Clubului ACR Satu Mare. În final, ea a ocupat locul IV la Clasa Junior. Ea a fost depăşită în clasament de David Tarţa (Baia Mare) - locul I, Leontin Iocsak (Satu Mare) - locul II şi Sergiu Tirpe (Oradea) - locul III. La Clasa a II-a (motoare sub 1.000 cmc) clasamentul a fost următorul: Kozak Armond - locul I, Sorin Fâşie - locul II şi Marius Erdei - Locul III. La Clasa a III-a (între 1.400 - 1.700 cmc) primii trei au fost, în ordine: Doru Găvruţa, Petyar Istvan şi Andrei Uram, în timp ce la Clasa a IV-a (1.700-2.000 cmc) au câştigat: Cristian Heredea - locul I, Florin Breje - locul II şi Ioan Morda - locul III. La Clasa V (peste 2.000 cmc) câştigători au fost desemnaţi Ioan Tirpe - locul I, Kalman Kalman - locul II şi Mircea Moş - locul III. La ultima categorie, Clasa Open, primele trei locuri au fost obţinute de Kalman Kalman - locul I, Doru Găvruţa - locul II şi Petyar Istvan - locul III.

Ultima etapă va avea loc pe 11 octombrie, urmând ca premierea piloţilor care au adunat punctajul cel mai mare pe toate cele patru etape să se facă la aceeaşi pistă de Karting.