Pasionaţi de mersul pe bicicletă au împânzit, aseară, Oradea blocând traficul în oraş. Critical Mass este o acţiune în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene - „Luptă pentru aer curat în Europa".

 

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Bikers Bihor, organizatorul evenimentului, spun că în ediţia din primăvară la Critical Mass au participat 500 de persoane de diferite vârste, însă acum numărul acestora a depăşit 700. „Nici nu ne-am gândit că vor veni atâtea persoane. Noi am pus la dispoziţia participanţilor 550 de veste reflectorizante, dar totuşi aproximativ 150 de biciclişti au rămas fără veste", ne-a declarat Mircea Crăciun, vicepreşedintele Pro Bikers Bihor.

Începând cu ora 18.00, bikerii au început turul oraşului pe traseul Parcul Magnoliei - str. Transilvaniei - B-dul Dacia - Parcul Petofi - B-dul Magheru - pista de biciclete de pe malul Crişului - P-ţa Unirii (oprire în faţa Primăriei şi ridicarea bicicletelor deasupra capului) - Pista de biciclete de pe malul Crişului - Podul Decebal - Calea Aradului - str. Ogorului - ERA Shopping Park.

La finalul traseului a avut loc o demonstraţie de BMX şi Trial. „Această deplasare a avut ca scop atragerea atenţiei asupra dreptului pe care îl are fiecare biciclist să circule pe stradă. Sloganul acestei întruniri - "Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic. Bicicletele nu poluează!" - s-a dovedit a fi unul veridic. Spun acest lucru din punctul de vedere al prezenţei numeroase la acest eveniment" a precizat vicepreşedintele Pro Bikers Bihor.

Organizatorii mai suţin că prin Critical Mass au urmărit să creeze un cadru adecvat promovării sănătaţii şi să aducă în prim plan importanţa îmbunătăţirii aerului prin folosirea mijloacelor de transport nemotorizate, nepoluante.

 

Proiectul Critical Mass al Săptămânii Mobilităţii Europene - „Luptă pentru aer curat în Europa" a fost realizat de Pro Bikers Bihor în parteneriat cu Asociaţia „Societatea Carpatină Ardeleană", Inspectoratul de Poliţie, Primăria Oradea şi ABA Crişuri.