Noi manageri în patru spitale din judeţ
Patru unităţi sanitare din Bihor trec prin noi schimbări la nivelul conducerii. În urma adoptării OUG nr. 69/2009 şi a emiterii unor ordine de eliberare din funcţie a directorilor de spitale care nu se încadrează în parametri legislativi, Ministerul Sănătăţii a trimis, ieri, Direcţiei de Sănătate Publică, ordinele de înlocuire.
Odată cu promovarea actului normativ, managerii spitalelor clinice care nu sunt medici primari sau cadre didactice universitare au fost obligaţi să elibereze postul. Ordonanţa introduce şi două noi condiţii pentru schimbarea din funcţie a managerilor, respectiv dacă s-a constatat că acesta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei, precum şi în cazul existenţei plăţilor restante, cu vechime mai mare de doi ani. Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager va fi suspendat de drept pe perioada exercitării mandatului, aceeaşi procedură urmând să fie aplicată şi în cazul contractului individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director. Astfel, la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", din Oradea, funcţia de manager este preluată de dr. Marlene Crişan, fost director medical al unităţii, la Spitalul Orăşenesc Aleşd, de jr. Gabriela Gavrilaş, la cel de Psihiatrie din Nucet, de ec. Liana Bota, iar la Centrul de Sănătate Bratca, de ec. Liviu Lele. Ordonanţa de urgenţă mai prevede ca managerii spitalelor care desfăşoară activităţi pedagogice şi de cercetare trebuie "să fie cadre universitare sau medici primari şi să fie absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii, stabilite prin ordin al ministrului". Pentru celelalte tipuri de spitale, OUG menţionează că "managerul, persoană fizică, sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.