La iniţiativa psihologului şi numerologului Anatol Basarab, Oradea a găzduit, sâmbătă în premieră, Marşul Feminităţii. Scopul acestui eveniment a fost acela de a scoate în evidenţă personalitatea şi demnitatea femeii. Acţiunea s-a desfăşurat în centrul oraşului şi a fost o invitaţie lansată tuturor orădencelor care cred în puterea magică a feminităţii.

Marşul feminităţii a fost organizat de Anatol Basarab pentru prima dată în Braşov, la începutul lunii iulie a acestui an, şi s-a dovedit o iniţiativă de succes. Psihologul s-a simţit inspirat să lanseze provocarea acestui marş şi în Oradea. Evenimentul a avut scopul de a evidenţia personalitatea şi demnitatea specifice femeii. Conform lui Anatol Basarab, viaţa într-o familie sau într-o societate este cu atât mai etică şi mai frumoasă, cu cât numărul femeilor ce exprimă feminitatea este mai mare.

Organizatorii au atras de la început atenţia că nu este nimic politic şi nu e permisă politizarea sau coruperea într-un fel sau altul a manifestaţiei. Marşul a debutat, sâmbătă, la ora 19.00, la Statuia lui Mihai Viteazul şi a avut traseul: Piaţa Unirii, strada Pietonală (Republicii), până la capătul acesteia şi retur. Grupul de participante a fost precedat de o formaţie muzicală, formată în exclusivitate din femei. Celebrul numerolog a lansat o invitaţie inedită şi pentru ziua de duminică, 30 iulie. La ora 12.00, în Sala Mare a hotelului Double Tree by Hilton din Oradea a avut loc lansarea celei de-a doua ediţii a cărţii „Numerologia în viaţa fiecăruia”, de Anatol Basarab. Evenimentul a avut loc la 18 ani de la lansarea primei ediţii a acestui volum. Un volum care s-a bucurat de un real succes, fiind reeditat în multiple rânduri, la cererea publicului. În cadrul prezentării au luat cuvântul astrolog prof. dr. Dumitru Paraschiv, şi realizatoarea TV Mihaela Tatu. După sesiunea de autografe, Anatol Basarab a susţinut conferinţa „Numărul Destinului”.