O noapte cât un an - Cultură pe pâine la Nocturna Bibliotecilor
Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una deosebită pentru iubitorii de cultură, în general şi de carte, în particular. Ambele biblioteci din Oradea, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" şi Biblioteca Universităţii din Oradea, au fost gazdele unor evenimente deosebite, în cadrul "Nocturnei bibliotecilor".
Startul evenimentului a fost dat la ora 18:00, când la Biblioteca Judeţeană au fost deschise mai multe standuri ale unor edituri orădene şi o serie de expoziţii inedite. Printre standurile editurilor, la una dintre mese erau şi reprezentanţi ai Consiliului Elevilor de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", care ofereau gratuit, la alegere, cărţi. Printre activităţile de la Biblioteca Judeţeană s-au numărat proiecţii de filme documentare ,,Mari palate ale lumii", vizionarea de filme - "Mari actriţe" şi vizionarea filmului artistic "Moscova nu crede în lacrimi" (premiul Oscar 1980). "Anul acesta am avut mult mai mulţi vizitatori comparativ cu anul trecut, chiar dacă vremea a fost mai rece. Ne-am bucurat foarte mult de prezenţa mare a copiilor, atât la clubul de lectură în limba engleză, cât şi la zumba sau la origami, sala de 60 de locuri fiind în permanenţă plină", a spus Paul Zoţ, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Deşi serviciul de împrumut de carte nu a fost disponibil, cei interesaţi au putut vizita secţiile bibliotecii, s-au putut înscrie sau au putut să îşi revizeze gratuit permisele de bibliotecă. Până la ora 10.30 îşi făcuseră permise noi aproximativ 270 de persoane şi îşi revizaseră persmisele peste o sută. La doar o oră după începerea evenimentului la Biblioteca Judeţeană, la Biblioteca Universităţii din Oradea, a început o altă "Nocturnă a bibliotecilor", gustată şi ea de orădeni. Prima manifestare a fost lansarea cărţii „Cercul literar de la Oradea - Facultatea de Litere", o culegere de lucrări ale studenţilor, coordonată de lect. Univ. dr. Marius Miheţ. Un punct important de atracţie l-a constituit prezentarea "Începuturile oraşului Oradea", susţinută de prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu, unul dintre marii arheologi ai României, care i-a încântat pe iubitorii de cultură cu talentul lui de povestitor. De la ora 21.00, despre importanţa teatrului în Oradea şi în lumea universitară a vorbit Victoria Balint, directorul artistic al Teatrului "Regina Maria" din Oradea. Un alt moment important al serii l-a constituit întâlnirea cu admiratorii a actorului Richard Balint, care a divulgat o parte din tainele meseriei de actor. Întâlnirea a fost interactivă, cei aproximativ 50 de iubitori de teatru, punându-i actorului numeroase întrebări, care mai de care mai amuzante. După acest moment a urmat, la ora 22:00, un discurs despre "împărăţia cărţilor", susţinut de prof. univ. dr. Paul Magheru, iar de la ora 23:00, s-a vizionat filmul documentar "Dacii - adevăruri tulburătoare". De la ora 24:00, iubitorii cărţilor au vizionat filmul de aventură "Bibliotecarul: Comoara din spatele cărţilor".
Felicitari!! A fost o noapte intre luceferi!!