O nouă cafenea şi-a deschis porţile pentru orădeni
"Famous place", cel mai nou local din Oradea, a fost inaugurat aseară, având sediul pe strada Vasile Alecsandri nr. 15. Reprezentanţii cafenelei vor să atragă clienţi nu numai prin oferta bogată, ci şi prin serviciile de calitate pe care le oferă. Programul după care va funcţiona acest local este de luni până joi, între orele 7.30-24.00, vinerea, între 7.30-2.30, sâmbăta, între 10.00-4.00, iar duminica, între 11.00-23.00.
"Am vrut să aducem ceva la modă, multă culoare, dar şi servicii de calitate. Scopul nostru este ca lumea să se simtă bine la noi, ca oamenii care vor veni să se simtă faimoşi, de aceea am şi ales acest nume pentru local. Vinerea şi sâmbăta, intenţionăm să organizăm seri muzicale cu artişti locali, dar şi din alte localităţi. Totodată, ne mândrim cu un meniu bogat, alcătuit din băuturi variate", ne-a declarat Adrian Alexandrescu, unul dintre patronii cafenelei. Cea care s-a ocupat de designul interior al cafenelei este Carmen Silaghi. Localul are o suprafaţă de 68 mp, iar pereţii sunt împânziţi cu fotografiile unor actori renumiţi. "La noi preţurile nu sunt decât cu un leu sau doi peste preţurile din oraş, dar asta pentru că materiile prime pe care le folosim poartă branduri foarte cunoscute. Aici, 90% din cocktail-uri se fac din produse de brand", ne-a declarat şi Miklos Puskas, managerul localului.
cea mai tare cafenea din oras la momentul actual.....