Prima parcare supraterană construită în Oradea, pe bani publici, ar trebui finalizată până la finele lunii august a.c., potrivit termenului inscripţionat pe plăcuţa informativă de la şantierul de pe strada Tribunalului. Până în prezent, au fost făcute săpăturile, care pe alocuri au atins cota de - 6,5 m, şi a fost turnată fundaţia cu cei 42 de stâlpi de rezistenţă.

Lucrările demarate în august anul trecut în spatele Palatului de Justiţie au ajuns la un nou nivel. Astfel, în următoarele zile, se va începe etapa de turnare a primului planşeu. Până în prezent, au fost efectuate săpături în zona fostului Spital de Infecţioase, de pe strada Tribunalului, care pe alocuri atinge şi o cotă de - 6,5 m. De asemenea, a fost turnată fundaţia care variază şi ea între 4,65 şi 6,5 m. Totodată, au fost turnaţi cei 42 de stâlpi de rezistenţă a viitoarei construcţii. Antreprenorul lucrării, Construcţii Bihor, a finalizat deja partea de fundaţie, de cameră pentru ascensor, respectiv bazinele tampon pentru rezervoarele cu apă în caz de incendii. De asemenea, am realizat şi partea de subzidiri pentru protejarea clădirilor din împrejurimi. Acum vom trece la o nouă etapă de turnare a primului planşeu ne-a precizat Ioan Tifor, şef şantier Construcţii Bihor. Proiectul viitorului Complex supraetajat cuprinde amenajarea a 457 locuri de parcare, dar şi a unor spaţii de birouri pe o suprafaţă de 1.000 mp. Noua construcţie este prevăzută cu un demisol, un parter, trei etaje şi o terasă. Amprenta la sol a viitoarei construcţii este de 2.800 mp, în schimb, suprafaţa construită a viitoarei parcări va fi de 13.000 mp, iar spaţiul de birouri va fi de 1.000 mp. Valoarea investiţiei se ridică la 16.773.734 lei, fără TVA. Lucrările au ca termen de finalizare 28 august a.c. Rămâne de văzut dacă cele şase luni rămase din contract vor fi suficiente pentru finalizarea investiţiei, în condiţiile în care pentru fiecare planşeu turnat se prevede o perioadă de maturitate de minimum 20 de zile, iar proiectul prevede minimum cinci astfel de planşee. De asemenea, strada Gheorghe Dima, Schubert, Tribunalului vor trebui complet reabilitate, în condiţiile în care aceste artere sunt, în aceste zile, greu încercate atât de camioanele care vin la şantierul viitoarei parcări, cât şi de cele implicate în reabilitarea Palatului Justiţiei.