„Ce frumos este să fim din nou împreună, aici, în inima Oradiei, într-un loc în care muzica întâlnește credința, iar emoția întâlnește frumusețea” - cu aceste cuvinte a fost deschisă, miercuri seara, în data de 12 august, cea de-a VI-a ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, eveniment devenit deja o tradiție a verii orădene și un reper al dialogului dintre cultură și spiritualitate.

În Piața Unirii, în apropierea Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae”, peste 7000 mii de oameni au trăit o seară în care muzica a unit generații, artiști consacrați și tineri interpreți, într-o atmosferă de bucurie și comuniune. Ediția din acest an a avut însă și o puternică dimensiune simbolică, fiind așezată sub semnul apropierii Anului Jubiliar 2027, când Episcopia Greco-Catolică de Oradea va celebra 250 de ani de la înființare.

Un sfert de mileniu de credință, cultură și memorie, dar mai ales 250 de ani de oameni – aceasta a fost ideea care a însoțit întreaga desfășurare a concertului. Jubileul nu vorbește doar despre istoria unei instituții, ci despre moștenirea vie pe care Episcopia a construit-o prin generațiile de credincioși, profesori, elevi, preoți și oameni de cultură care au modelat viața spirituală și intelectuală a acestor locuri. În acest context, au fost evocate, în mod deosebit, școlile Bisericii Greco-Catolice, spații în care, de-a lungul timpului, nu s-au transmis doar cunoștințe, ci s-au format caractere, conștiințe și vocații. Generații întregi au învățat aici să gândească liber, să creeze și să își asume responsabilitatea față de comunitate. „Aceasta este una dintre cele mai frumoase moșteniri ale celor 250 de ani: nu doar ceea ce s-a construit din piatră, ci ceea ce s-a construit din oameni”, a subliniat prezentatoarea serii, Teodora Moga, invitând publicul să privească spre jubileul care se apropie nu doar ca spre o aniversare, ci ca spre celebrarea unei continuități vii.

Tema generațiilor a fost ilustrată chiar prin structura artistică a concertului. Pe aceeași scenă au urcat artiști consacrați și tineri aflați la început de drum, într-o întâlnire simbolică între experiență și speranță, între ceea ce a fost moștenit și ceea ce urmează să fie dus mai departe. După șase ediții, „Pop Simfonic la Catedrală” a devenit mai mult decât un concert. A devenit o poveste care se scrie an de an prin oameni, prin muzică și prin bucuria de a fi împreună, o întâlnire în care energia muzicii pop se armonizează cu rafinamentul sunetului simfonic, iar arta își găsește locul firesc în proximitatea credinței.

Gazda serii a fost Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, inițiatorul acestui proiect cultural, care și-a dorit încă de la prima ediție ca muzica să apropie oamenii, să creeze comunitate și să transforme spațiul din jurul Catedralei într-un loc al întâlnirii și al bucuriei. Sub bagheta dirijorului și realizatorului artistic Andrei Tudor, concertul a căpătat din nou amploarea și eleganța care l-au consacrat.

Invitata specială a ediției din acest an a fost Andra, una dintre cele mai apreciate și iubite artiste ale muzicii românești, care a oferit publicului momente de mare emoție. Alături de ea au evoluat Alexandra Anușca, Anda Pop, Anda Horoba, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan, Adrienn Kiss, Christina Pantea, Rebeca Moje și Ilinca Buțiu, într-un program muzical variat, primit cu entuziasm de public. Pe scenă s-au aflat, de asemenea, Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, Corul Filarmonicii de Stat Oradea, Corul de copii Enjoy Music și Emi Ocoș Band, toate momentele fiind reunite sub conducerea muzicală a lui Andrei Tudor. Prin intervențiile sale, Teodora Moga a însoțit publicul pe parcursul serii și a așezat fiecare moment artistic în perspectiva jubileului de 250 de ani al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor numeroase oficialități și invitați, între care: Excelența Sa George Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Florin Birta, Primarul Municipiului Oradea, Marcel Dragoș, Prefectul Județului Bihor, Mircea Mălan, Președintele Consiliului Județean Bihor, și Dinu Iancu-Sălăjanu, Președintele Consiliului Județean Sălaj.

Concertul „Pop Simfonic la Catedrală” a fost organizat de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea, Asociația Enjoy Music și Visit Oradea, cu sprijinul artiștilor, partenerilor și voluntarilor care contribuie, ediție după ediție, la dezvoltarea acestui proiect devenit emblematic pentru viața culturală și spirituală a orașului. În spatele luminilor scenei s-a aflat o amplă echipă de oameni dedicați, cărora organizatorii le-au adresat mulțumiri speciale: Ovidiu Lazăr, pr. Paul Popa, Roxana Mureșan, din partea Asociației Enjoy Music, Eugen Ivuț, Alexandru Chira, din partea Visit Oradea, Mihaela Neac, Carmen Rus, managerul Filarmonicii de Stat Oradea, și Laurențiu Bișboceanu, dirijorul Corului Filarmonicii de Stat Oradea, alături de întreaga echipă de artiști și voluntari ai familiei Enjoy Music.

Foto: Eugen IVUȚ