Oradea va fi, pe 1 iunie, gazda celui mai important eveniment al triatlonului românesc Campionatul Internațional de Triatlon pe distanță lungă AROBS X-Man România 2019, ediție aniversară. Vor participa peste 400 de sportivi din toată lumea iar competiția va fi transmisă live pe internet.

Întrecerea va avea două trasee de lungimi diferite: Full Ironman: 3.800 m înot, 180 km ciclism, 42,2 km alergare și Half Ironman: 1.900 m înot, 90 km ciclism, 21,1 km alergare. Traseele vor putea fi parcurse atât individual, cât și în echipe, având și două categorii speciale: Family Challenge și Company Challenge.

„Îi invit pe toți cei interesați să vină și să încurajeze sportivii. Probele de înot se pot urmări la Săldăbagiu de Munte (Hanul Pescarilor), cele de ciclism se pot vedea la Paleu iar alergarea se poate vedea în Oradea. Avem 400 de sportivi înscriși, 30% din Ungaria, în jur de 10 din Oradea și foarte mulți din București. Mai avem sportivi din Croația, Franța Moldova etc. Vor fi prezenți și campionii Mihai Vigariu, Mihai Baractaru, Andrei Dudu și Daniela Török. Înscrierile s-au încheiat săptămâna trecută, taxa a fost în jur de 100 de euro, cea mai mică din Sud-Estul Europei. Din acești bani nu am putea organiza evenimentul dar avem mare noroc cu sponsorii. Anul ăsta, fiind ediție jubiliară, am fost sunați chiar de unii sponsori dornici să ne ajute și asta arată că facem o treabă bună. Să nu mai vorbim de Poliția Rutieră, Primăria Oradea prin Visit Oradea și Consiliul Județean Bihor prin Discovery Bihor. Pe 31 mai va fi organizat, în centrul orașului, un târg de echipamente sportive la care îi invităm pe toți orădenii”, a spus, printre altele, Szokolszky István, vicepreședintele Xterra Sport Bihor.

Evenimentul este inclus în calendarul competițional al Federației Române de Triatlon, fiind și Campionatul Național de Triatlon pe distanță lungă.

Finish în Piața Unirii

Competiția se organizează conform regulamentului internațional de triatlon. Startul probei de înot pentru distanța lungă se va da pe data de 1 iunie 2019, dimineața, la ora 07.00, la lacul Săldăbagiu de Munte (Hanul Pescarilor). După proba de înot, concurenții trec la proba de ciclism pe traseul Paleu-Uileacu de Munte-Cauaceu, pe un traseu de 24 de km, restricționat circulației rutiere. Sportivii parcurg bucla de 7 ori, după care revin la Oradea pe un traseu de tranzit pentru ultima etapă. Proba de alergare se va desfășura în centrul orașului, pe bucla: Parcul 1 Decembrie-str.Vasile Alecsandri-Piața Unirii. Finishul competiției va fi în centrul competițional din Piața Unirii. Pentru distanța scurtă, startul probei de înot se va da în aceeași locație, dimineața la ora 10.00 și sportivii vor parcurge aceleași trasee, doar pe distanțe înjumătățite. Primii concurenți vor ajunge în centru în jurul orei 12.30, marcând începutul celei mai interesante și spectaculoase părți a competiției care se va încheia aproximativ în jurul orei 23.00. Pentru prima dată în istoria concursului, acesta va fi transmis live (prin live streaming) pe pagina de Facebook a competiției (X-Man Romania) sau pe pagina xmanromania.ro Totodată, în data de 31 mai 2019, pentru prima dată, se va organiza și X-Man România Junior – un concurs de duathlon pentru copii între 9 și 16 ani. Concursul de alergare-ciclism-alergare se va desfășura în zona Piața Unirii.

„Rugăm locuitorii orașului să fie înțelegători și răbdători în zonele în care concurenții parcurg traseele marcate. Sperăm ca și anul acesta să avem orădeni pe podium. Mai merită subliniat că anual am ajuns să avem cinci evenimente organizate special pentru orădeni: Oradea night run, Crosul Cetății, Santa Cross, Oradea city trail și Primavera Trail Race. În Cluj-Napoca, spre exemplu, sunt anual 20 de evenimente de acest fel, consacrate”, a mai spus Szokolszky István.

X-Man România 2019 este organizat de asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, având sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, al Consiliului Județean Bihor și al Poliției Rutiere. Evenimentul este sprijinit și de peste 120 de organizatori și voluntari.