Timp de trei zile, de vineri până duminică, orădenii au participat la Festifall, un eveniment care s-a bucurat de un mare succes. În aceste trei zile, cel puțin un sfert din oraș a ieșit pe străzi, bucurându-se de mâncare, vinuri și bere de calitate. Cel mai de succes dintre evenimente a fost cu siguranță spectacolul pe apă, Acqua Forte.

 

Oradea Festifall a început pe 10 octombrie, în Piața Ferdinand, cu show-urile de acrobație și dans de stradă ale trupei Talentovic Family. De la 19.00 la 21.00 a avut loc Patosfera, spectacol de teatru și dans al Centrului Național de Dans București.

Festivall și-a intrat mai serios în pâine sâmbătă, când, în Piața Unirii, Piața Ferdinand, Palatul Vulturul Negru, Casa Darvas-La Roche, Lunca Crișului Repede și în Parcul 1 Decembrie, au fost organizate, în același timp, evenimente diverse: conferințe, spectacole, târguri, activități pentru copii, expoziții și momente artistice de toate felurile.

Evenimentul care i-a scos pe orădeni din case și care a umplut malurile Crișului Repede, între Podul Intelectualilor și Podul Sfântul Ladislau, a fost spectacolul Acqua Forte. Inspirat de muzica originală a lui Phil Spectrum, creat de compania franceză Ilotopie, spectacolul a făcut vâlvă la festivaluri de anvergură din Londra, Chicago, Moscova, Sydney, Buenos Aires și Singapore.

Figurine gigantice, de toate felurile, luminate într-un mod inedit s-au plimbat pe ape, pe o muzică desprinsă din filmele horror. Un dragon verzui cu aripi albastre, al cărui cap era sprijinit în toiagul unui vrăjitor aflat pe o barcă, scuipa flăcări iar din corpul lui țâșneau artificii în timp ce alerga pe apă, un spiriduș – într-o bărcuță – se juca cu artificii, o domniță, într-o rochie albastră, de bal, își întindea ambele brațe, transformându-și peruca, de culoare roșcată, într-o neașteptată fântână arteziană, o altă doamnă, într-o rochie roșie de epocă, cocoțată pe un scaun cu umbrelă aflat pe o roată gigantică, în care alerga – ca un hamster în colivie – un bărbat, îmbrăcat și el în costum de epocă – cu epoleți și perucă – gesticula ca o păpușă trasă de sfori, un bărbat în galben călărea un fel de cal scheletic cu picioare foarte lungi, plin de luminițe. Printre toate acestea se plimba un fotograf, într-un volkswagen broscuță – echipat de călătorie – care făcea „drifturi” și „fotografia” atât figurinele de pe apă cât și spectatorii de pe maluri.

În cele două seri în care s-a ținut spectacolul, malurile au fost pline și sute de orădeni s-au cocoțat pe unde au apucat pentru a vedea ce se întâmplă pe apă. Un rol foarte important, și nu doar la spectacolul Acqua Forte, l-au avut echipajele de jandarmi și poliție. Ei au asigurat un flux permanent pe malul Crișului, gestionând culoare pe care orădenii au putu accede, spre și dinspre, malurile apei.

Din aceeași categorie de „spectacole de impact” a făcut parte și show-ul de drone de sâmbătă seara.   

Pe celălalt mal al Crișului Repede, în zona Casei Darvas, orădenii s-au putut bucura de concerte live de jazz cu Nonconformist Anthology din Timișoara, Norzeatic și Qinta Spartă, Shekband din Ucraina, Jazzybit, Amphitrio și Emma Nagy Quintet din Ungaria.

În Parcul 1 Decembrie, orădenii au putut cumpăra produse tradiționale de la pâine de casă la brânzeturi, produse din carne, miere, lavandă și suveniruri de toate felurile. Cei mici au putut trage cu pușca, au putut admira filme prin ochelari 3D, sau s-au putut da în roata gigantică amplasată lângă statuia eroului necunoscut.     

Pe scena mare din Piața Unirii au urcat sâmbătă, The Urs, Andia și Voltaj iar duminică, Ovidiu Komornik, Feli și Sandra.

Una peste alta, Festifall-ul din această toamnă a fost un mare succes atât prin numărul mare de participanți cât și prin diversitatea de opțiuni pe care aceștia le-au avut la dispoziție.