Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei, Asociațiile Caritas Eparhial Oradea și Caritas Catolica Oradea, în parteneriat cu Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor, au organizat marți, 17 octombrie, în Piața Unirii, evenimentul „Un milion de stele – Alături de persoanele sărace”.

Acţiunea „Un milion de stele” este o iniţiativă Caritas şi se desfăşoară, în prezent, în mai multe ţări europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia și România).

Evenimentul are loc în fiecare an, iar anul acesta, a fost organizat pentru a cincea oară la Oradea și a doua oară la Beiuș. Un milion de stele s-a desfășurat în Piața Unirii din Oradea, și a început cu aprinderea lumânărilor, urmată de un ceremonial de sfințire a lor, cuvântul episcopilor Virgil Bercea și László Böcskei, precum și cuvântul autorităților prezente - Pasztor Sandor, președintele Consiliului Județean Bihor și Arina Moș, directorul Administrației Social Comunitare Oradea. Seara a continuat cu un moment artistic și s-a încheiat cu binecuvântarea episcopilor și invitarea participanţilor să ia cu ei acasă lumânările aprinse, în semn de solidaritate cu cei săraci, bolnavi şi marginalizaţi.

„Scopul acestui eveniment a fost de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor exterioare şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi”, a declarat Cristina Todorean, coordonator eveniment.

Potrivit acesteia, prin acest eveniment, s-a dorit și încurajarea cetățenilor de a se implica în crearea unei schimbări reale prin voluntariat, prin donații de haine și alimente, prin donații în bani precum și prin alegerea unor produse și servicii oferite de anumite structuri de economie socială.