Orăşelul Copiilor - Finala turneelor lunare de şah
Pentru al doilea an consecutiv, Orăşelul Copiilor a găzduit sâmbătă finala turneelor lunare de şah destinate celor mici. La această provocare au răspuns 49 de copii, cu vârste cuprinse între cinci ani şi jumătate şi 14 ani, spre mândria părinţilor lor, care le-au urmărit toate mişcările pe tot parcursul competiţiei. "Toată lumea joacă şapte partide. Dacă puneţi mâna pe piesă, trebuie să mutaţi cu ea. Nu plecaţi de la masă până nu văd rezultatul!", au fost ultimele sfaturi pe care maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ l-a dat copiilor înainte de începerea confruntării. O mămică, Lenuţa Nistor, a venit la concurs cu fetiţa ei, Bianca, în vârstă de opt ani, elevă la Şcoala "Oltea Doamna". "De doi ani joacă şah, face la şcoală şi îi place foarte mult. Este un sport al minţii, care îi dezvoltă gândirea, dar o ajută să capete şi o oarecare încredere în ea", ne-a declarat mama fetei. Elena Tăşădan are ambii băieţi pasionaţi de şah. Luca are şase ani, şi joacă şah de la patru ani, reuşind să obţină până în prezent toate medaliile, la fel de bun fiind şi fratele lui mai mare, Filip, de zece ani. Unii copii, cum este şi Andrei Bărbăscu, s-au aflat la prima provocare de acest gen. "Andrei are opt ani şi participă pentru prima oară la acest concurs. Practică şahul de aproximativ trei luni şi îi place enorm", ne-a declarat Simona Bărbăscu, mama băiatului. La final, s-au aflat câştigătorii turneului din luna decembrie, cât şi cei mai buni şahişti din 2011. Astfel, primii cinci în clasamenul general/turneu în luna decembrie au fost următorii: Octavian Trifan - 16,5 puncte, Titus Trifan - 13,5 puncte şi Natan Tiutiu - 10,5 puncte, Călin Pantiş - 8 puncte, iar Andrei Sferle - 6 puncte. În cadrul clasamentului "maximum clasa a II-a", primii cinci: Luca Fechete - 15,5 puncte, David Hochhauser - 12,0 puncte, respectiv Cristian Şandor - 10,0 puncte, Horaţiu Roşu - 8 puncte şi Alex Borlean - 5,5 puncte. În final, au fost anunţaţi cei mai buni şahişti din acest an, în cadrul clasamentului general/turneu: Octavian Trifan - cu 118 puncte, iar în cadrul clasamentului maximum clasa a II-a - Luca Fechete a obţinut 138 de puncte. Premiile cu constat în cupe, medalii şi diplome.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.