Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta - Concert extraordinar la Oradea
Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta a susţinut marţi seară, în Piaţa Unirii din Oradea, în faţa unui public de peste 10.000 de persoane, un concert extraordinar în cadrul Carnavalului Florilor, concert organizat de Primăria Oradea.
„A fost un spectacol extraordinar. Cu o orchestră unică în lume, ai cărei artişti şi-au demonstrat, din nou, calităţile de virtuozi, în primul rând, dar şi ştiinţa de a promova muzica bună, inclusiv muzică românească, ceea ce este important", a declarat directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, Aurel Chiriac.
„Cred că este prea puţin dacă spun o părere pozitivă. A fost fantastic! Un concert pe care orădenii îl merită, bihorenii îl merită! Jos, pălăria!" a declarat la final preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor.
Pe cea mai mare scenă amenajată vreodată în piaţa centrală a oraşului, de 14 x 14 metri, au urcat 103 instrumentişti ai celebrei orchestre, cunoscută în lume ca Budapest Gypsy Symphony Orchestra, sub bagheta dirijorului Farkas Nandor.
Muzicienii au interpretat, timp de aproape două ore, un repertoriu de creaţii clasice inspirate din folclorul ţigănesc, printre care s-au regăsit piese clasice precum „William Tell Overture" de Gioachino Rossini, „Dans ungar nr. 5" şi „Dans ungar nr. 1" de Johannes Brahms, „Palotás" de Ferenc Erkel, „Csárdás" de Vittorio Monti, „Die Fledermaus Overture" şi „Tritsch-Tratsch-Polka" de Johann Strauss II, „Ciocârlia" de George Enescu, precum şi muzică tradiţională la ţambal („Cimbalom's themes").
Pe lângă repertoriul specific al orchestrei, concertul a adus în faţa publicului şi un moment inedit dedicat „celei mai bihorene dintre viori", vioara cu goarnă. Instrumentistul Varga Carol, zis Zbiciu, a cântat la vioară cu goarnă, fiind acompaniat de orchestră pe anumite momente, după partiturile scrise de profesorul Liviu Buţiu, pentru acest moment special.
Concertul, cu intrare gratuită, a fost organizat de Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR). Iar carele alegorice, cinci din cele 16 care au defilat cu o zi mai devreme în Carnavalul Florilor de la Debreţin, au fost aduse marţi la Oradea prin grija Consiliului Judeţean Bihor şi a Primăriei Oradea, iar miercuri a ajuns în comuna Diosig.
Înfiinţată în anul 1985 la Budapesta, Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta a fost desemnată „hungaricum”, în anul 2014, fiind astfel inclusă între comorile naţionale ale Ungariei.
FOTO: Varadinum.ma-Facebook
Comentarii
Nu există nici un comentariu.