Începând cu 1 iunie, Grădina Zoologică Oradea, aflată în plină expansiune, are un nou administrator.  Duna Iosif a ocupat până mai ieri funcţia de inspector sanitar - protecţia mediului în cadrul Administraţiei Domeniului Public (fosta RAPAS), el luând locul Daianei Gender, care a fost eliberată din funcţie începând cu 17 mai a.c., după descoperirea unor nereguli în gestiune.

Noul administrator interimar, Duna Iosif, absolvent al Facultăţii de Zootehnie, şi-a început activitatea cu o reinventariere a efectivului de animale şi păsări de la Grădina Zoologică Oradea. Între timp, locul de agrement, care funcţionează din 1958 şi care a fost închis, în lipsa autorizaţiei de mediu, are şanse minime de a se redeschide publicului larg înainte de august  2012, când sunt programate să se finalizeze lucrările de modernizare şi extindere. Până în toamna acestui an trebuie finalizate construcţiile care să adăpostească partea administrativă a Grădinii Zoologice, respectiv partea de carantină, depozitul de materiale, spaţiul pentru animalele pensionare, adăposturile pentru ierbivore şi feline. Până în acest moment, au fost ridicate cele trei clădiri care vor deservi activitatea administrativă şi unde va funcţiona bucătăria. În apropiere au fost ridicate trei căsuţe de lemn pentru spaţiul de minizoo, respectiv alte trei căsuţe pentru manej. Pe fostul amplasament al poneilor s-a început amenajarea pavilionului pentru papagali, respectiv zona de reptilarium. „Pavilionul pentru papagali ne-a creat unele mici greutăţi, deoarece are o formă hexagonală. De asemenea, o altă zonă mai dificil de realizat este clădirea pentru amenajarea reptilariumului", ne-a declarat  Emil Pătcaş, reprezentantul firmei MBS Group. Acesta a mai precizat că au fost ridicate adăposturile din lemn pentru zebră, cămilă, ibex, berbec cu coamă, chiar dacă momentan Zoo Oradea nu are aceste animale. De asemenea, sunt la stadiul de finalizare  adăposturile pentru leu, pumă, leopard şi tigru. Totodată, este la stadiul de fundaţie adăpostul pentru lupi, mistreţi şi urşi. În lucru se mai află şi spaţiul pentru cercopiteci. În acest moment, suprafaţa atinsă de şantier este de 4 ha, adică 60% din întregul teren afectat Grădinii Zoologice. „Până în toamnă lucrările începute trebuie finalizate, urmând să mutăm animalele de pe amplasamentele vechi în noile spaţii amenajate. Construcţiile sunt finalizate în proporţie de 90%, suprafaţa afectată de lucrări este de 4 ha", susţine Duna Iosif.

Noul administrator a precizat că se doreşte reducerea efectivelor, care se ridică în prezent la 728 de capete, în favoarea diversificării speciilor. Astfel, conducerea ADP va trebui să demareze proceduri de achiziţie a unor specii de leopard, puma, tigru, cămilă, zebră, dar şi a unor specii de reptile.