Pasajul Vulturul Negru - Lucrările de reabilitare avansează
Lucrările la sistemul de canalizare demarate la mijlocul lunii septembrie au ajuns într-o nouă etapă de execuţie. Proiectul "Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru şi iluminatul arhitectural al acestuia" este finanţat din fonduri europene, prin intermediul POR şi are ca termen limită de predare lun iulie 2012.
Valoarea totală a proiectului este de 4.036.196 lei, din care contribuţia proprie a administraţiei locale este de 587.085 lei. Proiectul se derulează pe o perioadă de 16 luni, între martie 2012 şi iulie 2013 - dată la care lucrările vor trebui încheiate. Lucrările care se desfăşoară aici constă în reabilitarea sistemului de canalizare, reabilitarea sistemului de pavaj şi în realizarea iluminatului arhitectural în pasaj. Până în acest moment s-a realizat decopertarea pavajului, dar şi săpătura pentru realizarea canalului tehnic. De asemenea, s-a turnat în proporţie de 80% canalul tehnic pentru utilităţi şi canalizaţiile tehnice pentru curentul slab (necesar pentru telefonie, internet etc). Reţelele de utilităţi de sub Pasajul Vulturul Negru erau foarte vechi, iar faptul că la momentul realizării lor nu au fost introduse în nişte canale tehnice au dus la uzura şi degradarea lor în timp.Totodată, acum s-au realizat cofrările, iar în acest moment se lucrează la introducerea reţelelor de apă, canalizare şi a reţelelor electrice. "Pasajul Vulturul Negru este cea mai reprezentativă clădire în stil secession nu numai din Oradea, ci şi din România, fiind inclusă în lista monumentelor istorice de categorie A. Principalii beneficiari ai acestui proiect de finanţare vor fi în primul rând locuitorii oraşului Oradea, dar şi turiştii români şi străini, ONG-uri şi institutii culturale care vor putea desfăşura acţiuni periodice în interiorul pasajului, operatorii economici etc.", a precizat şeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană din cadrul Primăriei Oradea, Dumitru Sim.
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro