Pe cuvânt de demnitar - Nume cu multe zerouri printre aleşii judeţului
Bugetul Consiliului Judeţean Bihor pare să fie o sursă importantă de venit pentru aleşii noştri. Mai mult, din banii contribuabililor sunt plătite şi salariile rudelor sau apropiaţilor acestor demnitari. Un prim exemplu este soţia preşedintelui CJ Bihor, respectiv fostul consilier Laurenţiu Păşcuţi, ambii angajaţi la Cabinetul preşedintelui.
Familia Ţîrle a încasat în ultimul an de la bugetul judeţului suma de 61.289 lei. Venitul anual al preşedintelui Radu Ţîrle este de 48.801 lei, în timp ce soţia lui, Daniela, care este angajată la Cabinetul preşedintelui, a încasat în ultimul an 12.488 lei. Primul om al judeţului, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, două terenuri, unul forestier în suprafaţă de 800 mp, respectiv intravilan 1.000 mp, ambele în Oradea. De asemenea, cei doi soţi deţin o casă, aflată în construcţie din 2003, având 134 mp/nivel. Celălalt colaborator preţios al preşedintelui CJBH este Laurenţiu Păşcuţi, care, timp de un an, a ocupat concomitent funcţia de consilier judeţean şi pe cea de angajat al Cabinetului preşedintelui. De curând, Agenţia Naţională de Integritate a descoperit starea de incompatibilitate a celor două funcţii, Păşcuţi renunţând la calitatea de consilier judeţean. Astfel, acesta timp de un an a încasat suma de 27.697 lei, reprezentând salariul , plus indemnizaţia de consilier care a fost de 4.348 lei. Acesta este proprietarul a trei terenuri intravilane situate în Sântion, în suprafaţă de peste 1.800 mp, dar şi a trei case în aceeaşi localitate, respectiv a unui apartament în Oradea. De asemenea, are două autoturisme Opel, dar şi datorii de 49.000 euro, respectiv de 170.000 dolari, aceştia din urmă împrumutaţi de la o persoană fizică. Totodată, este acţionar la SC Laurenţiu şi SC Amroco.
Avere de miliarde, datorie de milioane
Vicepreşedintele Kiss Alexandru rămâne, de departe, cel mai avut demnitar. Acesta deţine pe numele său, a soţiei sau a fiului, 33 ha teren în Paleu, 1 ha în Uileacul de Beiuş, în Băiţa deţine 652 mp, intravilan, iar în Oradea 1,1 ha. Este proprietarul a două case de locuit în Oradea şi una în Uileacu de Beiuş. Anul trecut, fiul său a vândut o casă de locuit cu teren intravilan care nu apărea trecută în declaraţia de avere precedentă. Suma încasată din vânzare se ridică la 83.000 lei. Deţine părţi sociale la 11 societăţi, al căror asociat este, respectiv a oferit împrumuturi acestor firme, dar şi către alte şase persoane fizice. Anul electoral 2008 pare să fi fost pentru preşedintele UDMR unul în care a avut nevoie de fonduri substanţiale, deoarece a realizat opt împrumuturi bancare în valoare de 875.180 franci elveţieni, 500.000 euro, respectiv 372.000 lei. Singurul venit trecut ca realizat în 2010 este cel realizat de la CJ Bihor de 43.533 lei.
S-a împrumutat cu cât a câştigat
Celălalt vicepreşedinte, Dumitru Voloşeniuc este proprietarul a două terenuri, unul în Lugaşu de Jos, în suprafaţă de 1.407 mp, intravilan, respectiv este proprietarul a 2,8 ha pădure, în Breaza. De asemenea, Voloşeniuc deţine o casă de locuit în Lugaş, precum şi un autoturism Renault Symbol. Vicepreşedintele liberal a împrumutat firma la care este asociat cu 40.000 lei. În ce priveşte venitul său anual realizat s-a situat la 43.846.
Salariul minim pe economie
Consilierul PSD Bihor, Mihai Bar, are întreaga avere trecută pe numele soţiei. Aceasta deţine în Băile 1 Mai un teren agricol în suprafaţă de 1.420 mp, respectiv o casă de locuit în aceeaşi localitate. În Oradea, soţia sa Luciana Bar este proprietarea unui apartament. Familia Bar mai deţine un autoturism Renault. Venitul anual a lui Mihai Bar a fost de 4.808 lei, adică a încasat doar indemnizaţia lunară de consilier judeţean de 400 lei, în timp ce soţia sa a încasat 120.000 lei.
Prâslea cel voinic
Colegul său de partid, mult mai tânăr, Emilian Pavel, este proprietarul unui teren de 1.000 mp în Băile Felix, două apartamente în Oradea, unul achiziţionat chiar în acest an, respectiv o casă de locuit în Girişul Negru. În acest an a luat şi un împrumut în valoare de 35.000 euro. Venitul său anual încasat se ridică la 55.444 lei. La care se adaugă indemnizaţia de 6.000 lei.
Criza trece, averea rămâne
Un alt consilier care a reuşit să-şi consolideze proprietăţile este Szabo Odon. Acesta este, de anul trecut, proprietarul unui apartament în suprafaţă de 98 mp în Oradea. De asemenea, el mai deţine un teren intravilan în suprafaţă de 0,2 ha, respectiv a mai moştenit o casă de locuit în Carastelec, jud. Sălaj. Anul trecut şi-a înstrăinat cota parte dintr-un apartament din Şimleul Silvaniei, încasând 14.100 lei. Ca şi salariat al Muzeul Ţării Crişurilor a încasat în ultimul an 17.016 lei, la care se adaugă 17.738 lei ca şi consilier judeţean.
Urma scapă turma
Printre cei mai bine plătiţi angajaţi ai CJ Bihor o regăsim pe secretarul Carmen Soltănel. Aceasta a încasat în ultimul an suma de 52.208 lei, potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul CJ Bihor, în timp ce soţul ei, angajat al IPJ Bihor, are un venit anual de 34.471 lei. Familia Soltănel deţine un teren în suprafaţă de 1.000 mp în intravilanul localităţii Alparea, respectiv un apartament în Oradea, din 2007. Cei doi soţi deţin fiecare câte un autoturism, ambele achiziţionate în 2003. În 2008, secretarul judeţului a contractat un împrumut în valoare de 58.000 franci elveţieni.
cauta prin google mihai bar/voloseniuc/birta declaratie de avere si o gasesti. este pe site dar e greu de gasit!
unde ati vazut voi declaratii de avere pe site eu nu le gasesc nici pt unul nici pentru Bar, Voloseniuc sau Birta sau alt consilier judetean..............sau nu e obligatoriu a fi afisate pe site-ul CJBihor Legea 176/2010 se aplica după bunul plac DE CE NU AVETI ACESTA DECLARATII pe site