Chiar dacă temperaturile de afară ne duc cu gândul, mai degrabă, la Sărbătorile de iarnă, primăvara s-a simțit, din plin, ieri, la redacția Crișana, și datorită frumosului gest al reprezentanților Companiei de Apă Oradea, care nu uită niciodată să le facă o bucurie jurnalistelor, cu ocazia Mărțișorului.  

Venirea primăverii a fost sărbătorită, ca-n fiecare an, şi de Compania de Apă Oradea. Astfel, „înarmați” cu mărţişoare și frumoase buchete de flori, doi reprezentanți ai Companiei au colindat, ieri, întreaga zi, pe la redacțiile ziarelor din Oradea.

Printre opririle lor, s-a numărat și Crișana, unde toate jurnalistele au fost răsfățate cu mărțișoare, dar și cu câte un frumos buchet alcătuit din flori de primăvară.

„Am dorit să aducem o bucurie doamnelor și domnișoarelor din mass-media orădeană, cu ocazia Mărțișorului. De asemenea, am încercat să ajutăm și copiii de la Asociația SOS Autism Bihor, de unde am cumpărat toate aceste mărțișoare, confecționate handmade”, ne-a declarat unul dintre angajații Companiei.