Mâine, angajaţii RAPAS vor deschide vanele de apă geotermală astfel încât primele persoane care vor ajunge sâmbătă la Ştrandul Municipal să se bălăcească după bunul plac. Pregătirile în acest sens sunt pe ultima sută de metri. În acest an, pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au alocat 30.000 lei la Ştrandul Municipal, respectiv 31.000 lei la Ştrandul Ioşia.

Bazinele Ştrandului Municipal au fost vopsite, a fost tunsă iarba şi au fost reparate duşurile. Toate aceste lucrări au fost finalizate încă de ieri, astfel ca, de 1 Mai, vizitatorii să beneficieze de cele mai bune condiţii de recreere. Pentru siguranţa celor care vor veni aici să se relaxeze, va fi prezentă şi o echipă de poliţişti. În plus, pe perioada vacanţei de vară, conducerea RAPAS va continua programul taberelor de zi, de care anul trecut au beneficiat aproximativ 1000 de tineri. Se vor relua şi petrecerile în aer liber pentru tineri astfel încât cei care doresc să facă o baie sub clar de lună să să se bucure din plin de această posibilitate. Accesul în ambele ştranduri va fi posibil de marţi până duminică, între orele 8.00 - 18.00, luni acestea fiind închise pentru igienizare. La Ştrandul Municipal preţul unui bilet pentru adulţi este de 8 lei, iar pentru elevi şi studenţi, de 3 lei.
În Ioşia, preţul de intrare este de 7 lei pentru adulţi, respectiv 3 lei pentru copii şi studenţi. La ambele ştranduri, copiii sub 7 ani au acces gratuit, iar pensionarii beneficiază de gratuitate la Ştrandul Municipal, patru zile pe săptămână, sâmbăta şi duminica fiind nevoiţi să achite contravaloarea biletului. În bazinele mari, apa va fi schimbată o dată la două zile, în timp ce în bazinele pentru copii apa va fi schimbată zilnic.