Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului
Începe astăzi, 15 noiembrie, şi are o durată de şase săptămâni. A fost rânduit de Biserică pentru a pregăti credincioşii pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.
Cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din 1.166 d.Hr. a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile. Prin durata lui, acest post ne aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. În postul Crăciunului este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, din perioada 21 noiembrie-18 decembrie, inclusiv. Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiaza, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi a celor trei tineri din Babilon. Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.