Pal Schmitt, preşedintele Ungariei, s-a aflat, ieri, într-o vizită în Oradea, unde a participat la mai multe evenimente legate de aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Universităţii Creştine Partium. Pe tot parcursul vizitei, şeful statului ungar a fost însoţit de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes. Deşi programul vizitei nu a inclus o întâlnire cu reprezentanţii UDMR, Pal Schmitt a fost întâmpinat la Aeroportul din Oradea de preşedintele filialei bihorene, Kiss Alexandru, şi de viceprimarul Rozalia Biro.

"Scopul meu este să mă întâlnesc cu maghiarii de peste tot unde pot să merg în calitate de preşedinte al Ungariei", a precizat, într-o scurtă declaraţie de presă, Pal Schmitt, care a adăugat că, în timpul vizitei de două zile făcute în România, a avut ocazia să viziteze două instituţii de învăţământ superior adresate tinerilor de etnie maghiară: Universitatea Sapientia din Transilvania, respectiv Universitatea Creştină Partium. "Cele două instituţii au aniversat în acest an 10 de la înfiinţare - Universitatea Sapientia, respectiv 20 de ani de la înfiinţare - Universitatea Partium", a menţionat preşedintele Ungariei. Acesta a fost, de altfel, prezent la semnarea unei declaraţii de intenţie privind strategia învăţământului superior maghiar în Transilvania. "Prin acest document, se stabileşte o strategie comună a celor două universităţi, ceea ce este foarte important. Vor colabora în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, predarea învăţământului ca atare, schimbul de experienţă între studenţi şi cadre universitare, ceea ce va însemna o comunitate de cunoştinţe", a declarat şeful statului ungar. Pal Schmitt nu a comentat declaraţiile în favoarea autonomiei teritoriale făcute recent de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, fiind împiedicat de unul dintre tinerii maghiari din Oradea prezenţi la conferinţă, care a insistat că acest subiect nu face parte din agenda zilei. Pe de altă parte, atât în conferinţa de presă, cât şi în discursul susţinut în cadrul festivităţilor, preşedintele Ungariei l-a lăudat pe Tokes, susţinând că acesta este "o personalitate istorică care acum 20 de ani a fost eroul Europei, la fel ca Vaclav Havel sau Lech Walesa". "Îl apreciez mult, am colaborat foarte bine în cadrul Parlamentului European şi de câte ori a luat cuvântul s-a exprimat în favoarea drepturilor omului. Soarta a făcut că el m-a urmat în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. Sunt gata în orice moment să-i predau experienţa şi văd că şi el este interesat în acest schimb de experienţă", a declarat Pal Schmitt.

Preşedintele Ungariei a efectuat, luni şi marţi, o vizită în România. Şeful statului ungar a sosit la Oradea, ieri, în jurul orei 14.00, pe Aeroportul Oradea, unde a fost aşteptat de oficialităţile judeţene. Însoţit de vicepreşedintele PE, Laszlo Tokes, şeful statului ungar a vizitat Universitatea Creştină Partium, ocazie cu care a acordat Catedrei de Limbă şi Literatură Maghiară, înfiinţată în acest an, un volum simbolic. La festivitatea jubiliară universitară, desfăşurată în Biserica reformată a universităţii, preşedintele a susţinut un discurs şi a înmânat distincţii fondatorilor universităţii, primind, la rândul său, Medalia Universitară Jubiliară şi un tabloul al pictorului orădean Kristofi Janos. La finalul vizitei în Oradea, şeful statului ungar a depus câte o coroană la statuia regelui ungar Ladislau I, aflată în curtea Palatului Baroc, respectiv la statuia lui Bethlen Gabor din Parcul Petofi.