Preşedinţii celor 650 de secţii de votare - Instruiţi pentru alegeri
Pregătirile pentru scrutinul de duminică sunt pe ultima sută de metri. Ieri dimineaţă, preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din judeţul Bihor s-au prezentat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea pentru a primi instrucţiuni cu privire la ce au de făcut. Prefectul de Bihor i-a atenţionat că, dacă nu respectă prevederile legale, pot primi amenzi de până la 5.000 lei.
Preşedinţii şi locţiitorii celor 650 de secţii de votare din judeţul Bihor au fost împărţiţi în două serii, primii intrând la instructaj cei din Oradea, apoi cei din restul localităţilor. Acestora le-au fost prezentate atribuţiile ce le revin, precum şi programul preluării şi predării buletinelor de vot. Instructajul le-a fost făcut de preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Antik Levente, prefectul Claudiu Pop, col. Ioan Roşie, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Dana Paşc, şefa Direcţiei de Statistică, Emil Berdie şi Alice Lupeş, din partea Prefecturii Bihor, respectiv chestorul Liviu Popa, şeful IPJ Bihor. Judecătorul Antik Levente le-a spus preşedinţilor de secţii de votare că la preluare trebuie să numere buletinele de vot şi să verifice dacă numărul acestora corespunde cu cel din centralizator. O noutate la acest scrutin o reprezintă faptul că toate contestaţiile apărute în timpul procesului electoral vor fi soluţionate de preşedinţii de secţii, fără ca deciziile să mai fie supuse la vot în cadrul birourilor electorale ale secţiilor respective. De asemenea, preşedinţilor li s-a transmis că persoanele aflate în secţia de votare la ora 21.00 trebuie lăsate să-şi exercite dreptul la vot, însă cei aflaţi în faţa secţiei nu vor mai fi lăsaţi să intre. În ceea ce priveşte predarea buletinelor de vot şi a proceselor verbale, primii care se vor prezenta la sediul BEJ din Parcul Traian vor fi reprezentanţii secţiilor din Oradea, urmând ca cei din judeţ să vină abia luni dimineaţă. Celor prezenţi la instructaj li s-a atras atenţia că dacă înregistrează abateri grave la întocmirea proceselor verbale pot primi amenzi de până la 5.000 lei. La aceste alegeri indemnizaţia primită de preşedinţi şi locţiitori este de 85 lei/zi, maximum cinci zile, astfel încât aceştia vor primi 367 lei net pentru activitatea desfăşurată, în sumă fiind incluşi şi cei 10 lei pentru hrană. În schimb, membrilor secţiilor de votare li se va lua în calcul o activitate de trei zile, ei urmând să primească 224 lei net.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.