Primăria municipiului Oradea a organizat ieri, de 1 Martie, prima  premiere din acest an a cuplurilor orădene care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie. La această festivitate au fost invitate 48 de familii care au răzbit în jumătatea de secol petrecută împreună ca soţ şi soţie.

Sala Mare "Traian Moşoiu" a Primăriei municipiului Oradea a fost, ieri, gazda unui nou eveniment organizat de către Compartimentul de Stare Civilă, prima ediţie din acest an de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au domiciliul stabil în municipiul Oradea. Cu această ocazie sunt invitate 48 de familii care şi-au sărbătorit Nunta de aur. Sărbătoriţii au fost felicitaţi de viceprimarul Mircea Mălan. Acesta a înmânat câte o diplomă, însoţită de un premiu în bani, în cuantum de 500 lei, pentru fiecare pereche, precum şi un mărţişor. În discursul său, viceprimarul Mircea Mălan a mulţumit celor prezenţi pentru modelul de viaţă pe care îl oferă, într-o lume în care neînţelegerile şi divorţul sunt elemente din ce în ce mai des întâlnite. Viceprimarul a ţinut să precizeze importanţa acestui eveniment pentru administraţia locală: "Este o bucurie pentru Primăria Oradea să premieze un număr atât de mare de cupluri care împlinesc 50 de ani de căsătorie. În numele administraţiei locale doresc să vă felicit pe toţi pentru statornicie şi să vă urez multă sănătate", a declarat Mircea Mălan. Irina şi Gavril Pop s-au cunoscut în anul 1962, când cei doi stăteau la aceeaşi gazdă în Marghita. Familia Teodor şi Iuliana Marincaş s-au cunoscut la dans, iar după 6 luni au decis să-şi unească destinele. "Era bun, frumos şi foarte atent. Secretul unei căsnicii fericite este dragostea, înţelegerea şi compromisul", ne-a declarat Iuliana Marincaş. Municipalitatea acordă un premiu în bani acelor concitadini care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, în baza hotărârii Consiliului Local nr. 867/2005. Cuantumul acestui premiu este de 1.000 lei. Compartimentul de Stare Civilă preia, în continuare, cererile îndreptăţite ale cetăţenilor, locuitori ai municipiului Oradea, la camera 16, parter, clădirea Primăriei. Informaţii suplimentare se pot obţine şi la nr. de telefon 0259/408.825.