Prima "Noapte Albă" organizată în Oradea
Tinerii din capitală şi din alte 14 centre universitare vor putea participa, în noaptea 4 spre 5 noiembrie, la evenimente culturale şi sportive, spectacole de teatru şi expoziţii de maşini, activităţile făcând parte din proiectul pilot "Noapte Albă", lansat pentru prima oară în România de Autoritatea Naţională pentru Tineret.
Proiectul "Noapte Albă" se va desfăşura şi la Oradea, sub motoul: "Dacă nu vă lasă părinţii, luaţi-i şi pe ei", şi este organizat de ANT prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret, în parteneriat cu mai multe instituţii orădene şi asociaţii studenţeşti din Oradea. Potrivit informaţiilor primite de la Marius Chipurici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor, între orele 20.00 - 24.00, este programat un concert în cadrul căruia vor evolua D-Side, Compact, Beatrice (Ungaria), concert care se va desfăşura în centrul oraşului, parcarea din faţa Statuii lui Mihai Eminescu şi care va fi transmis în direct de Televiziunea Transilvania. La Centrul pentru Tineret din Pasajul Vulturul Negru, cei interesaţi vor putea beneficia de internet gratuit, concurs de Starcraft (între orele 20.00 - 06.00), iar între orele 20.00- 22.00, tinerii vor putea fi prezenţi la spectacol, la Teatrul de Stat din Oradea - piesa "După Ploaie", regia - Claudiu Goga, intrarea fiind liberă. Între orele 20.00 - 21.30, Rhythmn Blues cu Heavy Fuel la Sala Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia, iar între 20.00 - 2.00 este programat un concurs de escaladă pe un perete fix (Pasajul Vulturul Negru). Tot în Pasajul Vulturul Negru, între orele 20.00 - 24.00, se va desfăşura concursul cu premii - "Enter AIESEC, Enter the World". Baza sportivă a Hotelului de tineret Felix al Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor va fi gazda unui maraton de fotbal pentru elevi şi studenţi (între orele 20.00 -2.00) şi a unui concurs de bogracs (23.30 - 04.00), la care sunt invitaţi jurnaliştii, iar între orele 22.00 - 1.00 doritorii sunt invitaţi la "Cinemateca pentru tineret", fiind programate proiecţii de filme de scurt-metraj în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia. De asemenea, între orele 24.00 - 4.00, cei interesaţi pot opta pentru discotecă în Club Escape.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.