Primăria Oradea a cheltuit, în 2011, pentru reabilitarea Barului Roma suma de 480.000 de lei, fără TVA, imobil care, de la data finalizării lucrărilor, a fost lăsat fără nicio destinaţie. Viceprimarul Ovidiu Mureşan invocă faptul că nu s-a primit nicio ofertă de închiriere, cu toate că, până ieri, administraţia locală nu a făcut public niciun anunţ privind închirierea spaţiului de pe strada Republicii nr. 59.

Primăria Oradea semna, în cursul lunii mai 2008, un contract cu firma SC Home Construct, care se angaja să execute lucrări de consolidare şi reabilitare la imobilul de pe strada Republicii nr. 59, fostul Bar Roma. Mult timp clădirea a fost închiriată Fundaţiei Partium. Valoarea iniţială a contractului de execuţie era de 420.792 lei, fără TVA, însă, ulterior, au fost semnate note de lucrări suplimentare, care au ajuns la 58.425 lei, fără TVA. Lucrările angajate au urmărit reabilitarea completă a clădirii, care presupune refacerea învelitorii şi înlocuirea elementelor de şarpantă deteriorate, refacerea tencuielii interioare şi exterioare, cu păstrarea ornamentelor existente, înlocuirea tâmplăriei de lemn cu păstrarea caracteristicii epocii în care a fost construită clădirea, refacerea în totalitate a instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire, refacerea grupurilor sanitare, amenajări interioare, precum şi unele amenajări exterioare. Pe parcursul execuţiei, printr-o hotărâre internă, s-a decis efectuarea unor lucrări suplimentare care au presupus recompartimentarea spaţiului în două unităţi locative distincte şi s-a renunţat la demolarea corpului anexă, acesta fiind reparat, în vederea reintroducerii în circuitul locativ. Lucrările au fost finalizate în cursul lunii aprilie 2011, municipalitatea orădeană cheltuind 480.000 de lei, fără TVA. De atunci au trecut doi ani, iar administraţia locală nu a găsit nicio utilitate pentru această clădire. Mai mult, Ovidiu Mureşan se scuză, precizând că "nu s-a primit nicio propunere importantă" din partea unor organizaţii care să desfăşoare aici vreo activitate. În realitate, până ieri, când reprezentanţii mass-media nu au ridicat în discuţie această problemă a repunerii în circuitul locativ a Barului Roma, reprezentanţii Primăriei Oradea nu au dat de înţeles că acest imobil ar fi fost de închiriat. "Aşteptăm oferte pentru o activitate pertinentă în acest imobil. Ceva foarte important", a precizat, ieri, viceprimarul Ovidiu Mureşan. În condiţiile în care Oradea nu are niciun spaţiu adecvat pentru oficierea căsătoriilor, ideea de a se amenaja în acest spaţiu de pe Republicii nr. 59 o Casă a Căsătoriilor nu ar trebui neglijată. Însă, actuala administraţie locală nu vede această oportunitate şi şi-a propus să investească în reamenajarea Sălii Mari a Primăriei Oradea. "Săptămâna trecută am evaluat structura Sălii Mari a Primăriei Oradea. Actualele băncuţe vor dispărea şi locul acestora va fi luat de un amfiteatru, care să redea anvergura de altă dată a spaţiului. Astfel, Sala Mare va deveni un punct de atracţie şi pentru turişti", ne-a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Mureşan. Întrebat care au fost costurile de încălzire şi întreţinere a imobilului de pe Republicii nr. 59, vicerimarul PSD nu a putut să precizeze.