Aproximativ 50 de localnici din satul Chişlaz s-au adunat, ieri dimineaţă, la ora 9.30, în faţa Primăriei din comună, protestând faţă de situaţia deplorabilă a drumurilor din comună, invadate de noroi în urma lucrărilor de canalizare. Oamenii au recurs la această formă de protest după ce, în luna decembrie, au făcut o sesizare scrisă la Primărie cerând pietruirea străzilor şi li s-a promis că situaţia va fi remediată până la finalul lunii decembrie. Ceea ce nu s-a întâmplat…

 

Locuitorii comunei Chişlaz se plâng că străzile din comună sunt impracticabile din cauza noroiului, chiar dacă acestea ar fi trebuit asfaltate încă din 2015, când trebuiau finalizate lucrările de canalizare. Oamenii spun că firma care a câștigat licitația, Marconst Marghita, este acum în insolvență și au dubii ca aceasta va mai putea continua lucrările amânate de la an la an. „Lucrările de canalizare au început în anul 2012 şi trebuiau finalizate în 2015, fiind făcute de firma Marconst Marghita, apropiată partidului din care face parte primarul, aflată acum în insolvenţă, prin urmare nu văd cum ar mai putea continua lucrările. În 2015, finalizarea lucrărilor s-a amânat pe 2016, după aceea pe 2017 şi am ajuns în 2018 şi tot nu sunt gata. Anul trecut au avut o tentativă de a le finaliza, însă angajaţii Marconst lucrau două ore, după care stăteau la umbră sub copaci. După lucrările din vara trecută, e haos. Atunci au aruncat nişte ţevi în pământ şi au stricat şi mai tare străzile. Mai mult, calitatea lucrărilor lasă de dorit, au fost ţevi crăpate şi, cu toate că am sesizat acest lucru, ele nu au fost înlocuite”, ne-a declarat Sorin Porţan, unul dintre protestatari. Cu răbdarea la limită, localnicii au depus în luna decembrie o sesizare scrisă la Primărie, primind promisiunea că, până la finalul lunii decembrie, drumurile vor fi practicabile. A trecut însă şi luna decembrie şi nu s-a văzut nicio îmbunătăţire a situaţiei. „Am cerut să se pună balast pe străzi, ne-au promis că vor rezolva problema, ca să aflăm acum că nu este balast pentru că se foloseşte prea mult la autostrada din Ungaria. Acum ne-a promis din nou că în cel mai scurt timp se va remedia situaţia. Bine ar fi să fie aşa, în caz contrar suntem hotărâţi să blocăm drumurile de acces din comună. Ne-am săturat să ne ducem copiii în spate la grădiniţă sau la şcoală, încălţaţi cu cizme de cauciuc. Sau să fim nevoiţi, când mergem undeva, să umblăm cu şerveţelele după noi, să ne ştergem încălţămintele de noroi. Mulţi dintre cei plecaţi în străinătate au venit acasă de sărbători şi au fost nevoiţi să treacă direct la cizme de cauciuc. Am fost de Crăciun şi Anul Nou într-o crescătorie de hipopotami”, ne-a mai declarat Sorin Porţan, în numele celor aproximativ 300 de familii afectate.

Primarul comunei Chişlaz, Mihai Kosztandi, nu neagă faptul că drumurile din comuna pe care o conduce sunt invadate de noroi, dar spune că sătenii trebuie să aibă răbdare pentru că acestea vor fi reparate. „În urma lucrărilor de canalizare derulate în comună, drumurile nu au putut fi refăcute ca înainte. Noi ne-am apucat de lucrări înainte de Crăciun, dar ne-am confruntat cu îngheţul, apoi s-a stricat autogrederul, iar în perioada sărbătorilor, balastiera a fost închisă şi nu am avut de unde aduce piatră”, a declarat primarul. Edilul-şef al comunei le transmite locuitorilor să mai aibă puţină răbdare pentru că pietruirea va începe în cel mai scurt timp. „Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că au crezut că Primăria a abandonat lucrarea, însă nu este vorba despre aşa ceva. Vom reîncepe pietruirea în cel mai scurt timp”, a precizat Kosztandi, care a adăugat că pietruirea oricum este doar o măsură provizorie, urmând să fie făcută licitaţie pentru asfaltarea drumurilor.

 

Ex-primarul, în puşcărie

Din păcate, însă, nemulţumirile sătenilor din Chişlaz nu vizează doar starea drumurilor, aceştia reclamând că, în comuna lor, în afară de satul Mişca, nu prea se fac investiţii. „În afară de Mişca, care e sat maghiar, celelalte sate sunt uitate de Primărie. În această comună sunt multe probleme... Avem şi un ştrand cu apă termală, care mă mir cum mai poate funcţiona, în condiţiile în care nu se investeşte nimic în el. Apoi, sunt foarte multe probleme cu situaţia terenurilor. Nu degeaba fostul primar este în puşcărie”, a concluzionat, amarnic, Sorin Porţan.