Administraţia liberală a Primăriei Oradea a găsit o nouă soluţie pentru a finanţa lucrările publice din municipiu: creditele bancare. Deşi în campania electorală din 2008 liberalii orădeni se plângeau de moştenirea grea lăsată de către fosta administraţie PD-L, acum actuala administraţie calcă şi mai mult pe urmele acesteia, accesând an de an câte un credit de zeci de milioane de euro.
După împrumutul accesat anul trecut pentru drumuri, în valoare de 15 milioane de euro, municipalitatea se pregăteşte de un nou credit în valoare de peste 10 milioane de euro, care va îndatora oraşul până în 2025. Noul credit pe care Primăria îl va primi va fi folosit pentru infrastructura Parcului industrial Eurobusiness Oradea. Contractul va fi semnat pe o perioadă de 15 ani, din care primii trei ani reprezintă perioada de graţie. Rambursarea se va face în 24 de rate semestriale egale a câte 431.667 euro. Deschiderea ofertelor este programată pentru data de 22 februarie, ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea. Potrivit Situaţiei serviciului datoriei publice, administraţia locală mai are de rambursat sume în baza altor zece contracte de creditare, anii cei mai grei din punct de vedere al restituirii împrumuturilor fiind 2013 - 2016. În anul 2013 datoria publică a Primăriei Oradea va fi de 17,94%, scăzând apoi în 2014 la 17,47%, la 17,63% anul următor. Orădenii vor trebui să achite rate, dobânzi şi comisioane până în anul 2025. În acest an gradul de îndatorare al municipalităţii este de 8,55%.