Un student din Fribourg, Elveţia, a ales "Războiul dintre Palate" care se desfăşoară în România drept studiu de caz pentru teza sa de licenţă. Sean Müller, un tânăr de 24 de ani, mărturiseşte, în introducerea lucrării de licenţă, că alegerea lui Traian Băsescu în funcţia supremă în stat şi, mai ales, declaraţiile acestuia din campania electorală privind asumarea rolului de "preşedinte-jucător" i-au furnizat imboldul necesar pentru a propune teza "Puterile preşedintelui în sistemele semiprezidenţiale - Cazul României". Müller şi-a elaborat lucrarea în 2006, raportându-se la evenimentele de la sfârşitul anului 2004 şi de pe parcursul celui următor. Dincolo de bibliografia şi aparatul critic impresionante, lucrarea sa este cu atât mai interesantă cu cât neutralitatea tânărului, ca şi cea a ţării sale, nu pot fi puse la îndoială. După ce expune din punct de vedere teoretic conceptul de sistem semi-prezidenţial şi discută despre puterile prezidenţiale, Müller trece la analizarea situaţiei din România, începând cu o prezentare retrospectivă a raporturilor dintre preşedinţi şi premieri în perioada 1990-2004. Aceasta îi permite ca, ajungând la mandatul preşedintelui Băsescu, să poată face o comparaţie cu regimurile anterioare: "A existat într-adevăr o tendinţă a preşedintelui de a interveni mai mult decât predecesorii săi în activitatea guvernamentală. Aceasta a început cu formarea Executivului, când majoritatea rezultată în urma alegerilor parlamentare s-a dezintegrat la presiunea lui Băsescu, iar elemente ale sale au fost reintegrate într-o nouă majoritate, formată în jurul partidelor care l-au susţinut pe Băsescu în cursa prezidenţială." Müller observă însă că şeful statului a declarat că îl va nominaliza pe Tăriceanu drept premier încă înainte de a consulta oficial partidele reprezentate în Parlament. După acest moment, preşedintele şi-a asumat tot mai pregnant un rol de "arbitru", reprezentând viziunea sa personală asupra atributului constituţional de "mediator". Din punctul de vedere al autorului, acestă atitudine a avut meritul de a mări eficienţa guvernamentală, mai ales în domeniul reformei în justiţie şi al luptei anti-corupţie. Pe de altă parte însă, pretenţia lui Băsescu de a avea o pondere egală cu cea a lui Tăriceanu în decizia Executivului a dus la un blocaj instituţional şi a alimentat lupta dintre Palate, comentează el. Se pare că Băsescu a uitat că Executivul depinde în egală măsură de Parlament ca şi de el - sau poate chiar mai mult de Parlament, deoarece, odată ce Guvernul este învestit, preşedintele nu îi poate revoca în mod unilateral pe membrii săi, ca să nu mai vorbim de premier. În schimb, Parlamentul poate refuza să îşi dea votul de încredere, aprobând o moţiune de cenzură, ceea ce duce la căderea Guvernului", consideră Müller. Pentru a explica plastic situaţia din România, el îl citează pe ex-premierul Adrian Năstase care constata că ţara a ajuns "o maşină cu două volane şi doi şoferi". Concluzia autorului este însă că problema nu constă în existenţa a doi conducători, ci în faptul că aceştia nu se înţeleg în privinţa direcţiei. Conform CV - ului, Sean Müller cunoaşte limba română şi a şi lucrat în România în perioada 1 august - 28 octombrie 2005. (MF)