Şah la rege, cu nebunul...
Liderul Clubului Dreptei, Octavian Bot, a susţinut, ieri, o conferinţă de presă cu tema "Siguranţa naţională pentru liniştea lui Traian Băsescu", în care a prezentat punctele slabe ale celor patru proiecte de lege pe care le-a propus şeful statului prin intermediul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Bot consideră că documentele sunt mult prea ambigue şi ascund dorinţa lui Traian Băsescu de a controla serviciile secrete.
Octavian Bot a declarat că proiectele de lege nu ar fi trebuit luate în considerare, deoarece, potrivit Constituţiei, iniţiativele legislative pot fi făcute de parlamentari şi de membrii Guvernului. "Proiectele de lege sunt o capcană întinsă lui Tăriceanu şi celor care-i vor urma în funcţie", consideră liderul Clubului Dreptei, care a mai precizat că, în proiect, conceptul de bună guvernare nu are nici o legătură cu cel stipulat în Constituţia europeană şi care prevede transparenţa actului de guvernare. "Din proiect lipseşte referirea la instituţia preşedintelui, iar adoptarea legii în actuala formă ar transforma-o într-un instrument în mâna preşedintelui României, prin care să poată controla Guvernul şi pe primul-ministru", a menţionat Octavian Bot. De asemenea, liderul Clubului Dreptei a afirmat că prin aceste proiecte de lege se oferă o imunitate mult prea mare ofiţerilor de informaţii, comparativ chiar cu parlamentarii şi magistraţii. "Nu cred că e nevoie de un astfel de proiect, care poate duce la abuzuri. Traian Băsescu a forţat limitele constituţionale, asumându-şi responsabilitatea pentru acte care nu pot emana din partea instituţiei pe care o conduce. Scopul lui Băsescu este de a deţine comanda unică. Datoria opiniei publice este să influenţeze aceste proiecte de legi care vizează securitatea naţională, astfel încât să avem o strategie nu în folosul unui om, a unei funcţii, ci a poporului", a concluzionat Bot. În altă ordine de idei, Octavian Bot consideră că se încearcă refacerea fostului FSN, prin scoaterea de la naftalină a lui Theodor Stolojan. "Prin scoaterea lui Stolojan, putem spune că a încercat să dea şah la rege cu nebunul. Posibilităţile lui Stolojan de influenţare a PNL sunt foarte limitate, pentru că acesta nu mai are credibilitate", a precizat Bot, adăugând că se vrea înfiinţarea unui partid prezidenţial în jurul PD, deoarece acesta este format din oameni pe care-i poate controla.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.