Salonul Judeţean - Fotograful de Nuntă al Anului
La salon pot participa artişti fotografi cu domiciliul stabil în judeţul Bihor sau cei care au fotografiat nunţi în judeţul Bihor. Aceştia pot trimite un număr nelimitat de imagini monocrom ori color, la următoarele categorii: portret, fotoreportaj (fotografii individuale) sau love story (serii de fotografii 3-5 imagini). Lucrările vor fi selecţionate pentru expoziţie în data de 22 noiembrie 2012, juriul fiind format din artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP (preşedintele juriului), Radu Pavel - directorul CJCPCT Bihor şi dr. Ramona Novicov, critic de artă. Premiile oferite de organizatori sunt: Trofeul Salonului, Cupa Salonului şi câte trei menţiuni la fiecare categorie. Trofeul Salonului va reveni participantului care va obţine cele mai multe premii în cele trei categorii de concurs. Rezultatele jurizării vor fi anunţate în data de 24 noiembrie 2012. Vernisajul salonului judeţean şi înmânarea premiilor va avea loc la data de 30 noiembrie 2012, la ora 18.00, în Galeria "Euro Foto Art" din Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12). Ultimul termen de predare a lucrărilor pe CD sau prin e-mail pe adresa eurofotoart.ro@gmail.com este data de 21 noiembrie 2012. Lucrările acceptate şi premiate la salon vor fi mărite pe cheltuiala organizatorilor. Informaţii suplimentare se pot obţine la adresa de e-mail: office@eurofotoart.ro, stefan.toth@eurofotoart.ro sau la telefonele: 0741/ 212111, 0728/ 996485.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.